Au circulat, ca şi ieri, toate maşinile proprietate personală. Şi cu soţ, şi fără. Cine-a petrecut Revelionul la ţară se pregăteşte de plecare acasă. Cu portbagajele pline – cartofi, caltaboşi, ouă, ceapă, sticle şi damigene. Adică "aprovizionarea rezolvată" pe-o săptămână.
Bilanţuri… de familie
Anul Nou s-a sărbătorit, după datină, şi în familie. Mai ales atunci când aceasta are copii minori. Intrau şi asemenea petreceri în actualităţile radiou-lui şi ale televiziunii. La Oradea, relata reporterul, pe Strada Şelimbărului, în blocul F2, apartamentul 6 stă familia maistrului turbinist Petre Coandă. Cu siguranţă, ziaristul a căutat mult, a cerut aprobări şi relaţii până a găsit familia-model.
Soţii Coandă sunt fruntaşi în muncă şi au patru copii (numărul optim recomandat de partid!). Şi în "atmosfera de familie” ("sărbătorească şi caldă”) s-a vorbit despre... realizări! Înaintea mesei de sărbătoare, când gospodina supraveghează sarmalele, tatăl era "presat” de cel mai mic dintre feciori, Andrei, şcolar în clasa a III-a, a depăna "amintiri de şantier". Rugându-l să nu-şi întrerupă povestea, ziaristul "are prilejul” să consemneze cum se montează turbinele: anul acesta, 25 a montat maistrul Coandă, în diverse locuri din ţară! "Hai să închinăm pentru ele, pentru cine le-a construit şi ... pentru următoarele 25”, a toastat maistrul în faţa nevestei şi băieţilor săi. Asemenea bilanţuri – concluzionează meşterul în ale reportajului socialist –, se fac pretutindeni în ţară!
La sate, ca în oraş
Dacă orăşenii gândeau atât de frumos şi de bine, după cum spune televiziunea şi radio-ul, nici la sate conştiinţa socialistă nu e mai prejos. În cantinele CAP-urile şi IAS-urile şi la căminele culturale, după aceleaşi indicaţii aprobate în centrul puterii – plenul CPEx – se organizaseră "revelioane ale oamenilor mun