Matinalul B1, 710, are ediţii speciale de sărbători, cu invitaţi unul şi unul. De Crăciun, pe lângă vedetele postului, moderatorii au mai invitat în studio şi alte nume sonore din diverse domenii. Vă vor colinda Paula Seling, Mihai Trăistariu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Nico, Andreea Antonescu şi Aurelian Temişan. Mihai Albu le dă lecţii de stil doamnelor care vor să fie seducătoare de Crăciun, iar Aurora Liiceanu vorbeşte despre psihoza cumpărăturilor de sărbători.
Emisiunea Poveşti de viaţă are ediţii speciale, dedicate Crăciunului. Pe 24 decembrie, Alina Stancu aduce în faţa telespectatorilor cazuri înduioşătoare, iar în ediţia care se va transmite în prima zi de Crăciun, are exact invitaţii care vor înveseli atmosfera de sărbătoare: Carmen Şerban, Mioara Lincan, Heaven, Tavi Colen, Bandidos şi Aneta Stan. Ei vor vorbi despre tradiţiile de Crăciun din anumite zone ale ţării.
Responsabilă cu magia este faimoasa trupă Cirque du Soleil. Quidam, difuzat pe 24 decembrie, vă transpune într-o lume fascinantă şi ireală. Muzica fermecătoare, costumele splendide şi acrobaţiile incredibile sunt ingredientele acestui spectacol fantastic.
În prima zi de Crăciun, de la ora 22, puteţi afla povestea lui Varekai. Senzaţionalele performanţe pe care le ating profesioniştii Cirque du Soleil sunt păstrate în această înregistrare pentru televiziune şi hipnotizează telespectatori din lumea întreagă, întocmai ca un show live.
Documentarul Run Before You Fly, programat pe 28 decembrie, la ora 23, combină amintirile creatorilor companiei din Quebec cu mărturiile profesioniştilor din această industrie. Succesul uimitor de care se bucură Cirque du Soleil şi puternica influenţă socială şi artistică de care beneficiază compania astăzi sunt povestite cu mult umor şi căldură.
Având ca temă Omul Dumnezeu şi Dumnezeu Omul, Oreste va vorbi, în Codul lui Oreste de pe 26 de