Peste 3.000 de angajaţi ai ALRO Slatina şi simpli locuitori ai oraşului, protestează de la ora 11:30 pe platoul din faţa clădirii administrative a societăţii comerciale, solicitând ca patronatul fabricii să nu îi disponibilizeze pe angajaţi şi să nu reducă producţia, relatează Agerpres. Protestatarii au afişat pancarte pe care este scris "Dimetco Trading, firmă pirat în ALRO desfiinţată", "Salariaţi ALRO salvaţi Slatina". De asemenea, sindicaliştii au postat în faţa tribunei un sicriu pe care scrie 2002-2008 Machitski (Vitaly Machitski, patronul Vimetco, care deţine şi ALRO Slatina - n.r.), precum şi o cruce neagră. Tot simbolic, un angajat al ALRO, îmbrăcat în negru, a stropit cu aghiazmă sicriul.
Alături de sindicalişti se află parlamentarii Daniel Bărbulescu (PD-L), Mihai Niţă (PD-L), Gigel Ştirbu (PNL) şi Marin Bobeş (PSD), primarul municipiului Slatina, Darius Vâlcov, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, precum şi mai mulţi consilieri locali, judeţeni, şefi ai unor instituţii descentralizate.
Alături de protestatari a fost şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, care a declarat că se afla în drum spre Timişoara unde îşi va petrece sărbătorile de iarnă alături de familie şi a văzut mitingul, iar liderii de sindicat l-au invitat să li se alăture.
În timp ce se desfăşoară protestul sindicatelor, în Pavilionul administrativ al societăţii are loc Consiliul de Administraţie al ALRO, care va decide asupra disponibilizărilor şi a reducerii la jumătate a capacităţilor de producţie.
Săptămâna trecută, conducerea companiei a anunţat că intenţionează reducerea personalului cu 1.200 de angajaţi şi a capacităţii de producţie la jumătate până la finalul lunii martie.