Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mos Craciun - Gheorghe Todor, a primit titlul de Om al Anului la Mangalia (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, marți 23 decembrie 2008 ·

La Centrul Cultural „Euxin" din Mangalia a avut loc ieri „Gala Superlativelor" primăriei din localitate. Au fost acordate premii pentru cei mai buni elevi ai anului - Eliza Gabor şi Ciprian Bolan, laureaţi ai unor concursuri naţionale, Premiul pentru Cultură - Dora Alina Romanescu, pentru volumul „Fuego, Mărturii de Iubire", Premiul pentru Tinere Talente - Iuliana Puşchilă (laureată a multor concursuri de interpretare), Premiul pentru Arta Spectacolului - Viorel Chiurtu, directorul Casei de Cultură şi îndrumător al trupei „Teatrul de Vacanţă", Premiul pentru cel mai bun medic al anului - Ion Niculescu, directorul Spitalului Municipal, Premiul Sportivul Anului - Paul Turcitu, campion european de box, Premiul pentru Mediul de Afaceri - Niculae Moroianu (Cocor SA).

La prima ediţie a „Galei Superlativelor" de la Mangalia, premiul „Omul Anului" a venit să reconfirme valoarea unui om de cultură din localitate. „La prima vedere, în ultimul timp, părea un om bătrân, gârbovit, care abia îşi târa pasul. Am mers cu el peste tot, să văd dacă mai poate să fie la justa lui valoare. Şi-a dat însă jos hainele roşii şi masca de Moş Crăciun", aşa l-a prezentat primarul Mihai Tusac pe Gheorghe Todor, câştigătorul titlului de „Omul Anului".

Acesta a înfiinţat, în 1991, prima librărie particulară din România şi este cel care, cu sprijinul primăriei, a organizat an de an Târgul de Carte de la Mangalia. Valoarea sa a fost recunoscută şi de Fundaţia „Callatis" din localitate, care anul trecut i-a acordat Premiul pentru Cultură. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

» Vezi galerie La Centrul Cultural „Euxin" din Mangalia

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 2 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 2 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum o ora
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 6 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Beans, un motan din Scoția, a dispărut de acasă și a fost găsit la 500 de km distanță: „L-am căutat peste tot”

Libertatea acum o ora
Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia a fost căutat cu disperare de stăpânii săi, însă nimeni nu s-a gândit unde ar fi putut ajunge felina. Când nu se mai așteptau să îl revadă, soții McBurnie au primit vestea cea mare, relatează North Wa

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Lăsata Secului înainte de POSTUL Crăciunului. Care este semnificația acestei sărbători și ce tradiții, mai puțin cunoscute, există la români

Gandul acum 6 ore
Lăsata Secului înainte de Postul Crăciunului. Lăsata Secului este o sărbătoare tradițională românească, celebrată cu ocazia intrării în perioadele de post, mai ales înainte de Postul Paștelui și Postul Crăciunului. Aceasta marchează ziua în care oam

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 3 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/6°