Din angajamentele politice sau ideologice nu ramane mare lucru - niste sentimente. In viata, esti fericit sau nefericit de acasa. Daca douazeci de ani de postcomunism n-au fost indeajuns pentru a ne da seama de evidenta aceasta simpla, daca mai credem in tranzitivitatea masiva a absolutului moral intr-o lume libera, ma tem ca nu facem altceva decat sa ne justificam dependenta fata de publicitatea propriilor noastre cuvinte. Atunci cand luam cuvantul in public, ar trebui sa stim ca niciunul, dar absolut niciunul dintre noi nu este chemat sa arate lumii - natiunii, etniei, genului etc. - calea. Si ca niciodata atare luare de cuvant nu e dezinteresata.

Intr-o lume complexa, povestile devin mai modeste, impactul lor se reduce, numarul lor se multiplica, patosul literar cedeaza - rezonabil - loc notatiilor seci si scurte. Nu, nu e vorba de literatura. In literatura, lucrurile stau altfel, si anume asa cum le descrie Gide, in jurnalul sau recent aparut la Cartier: "Asa ca, in timp ce ValĂŠry exclama: "Il reneg pe Dumnezeu, pe Hristos si pe Sfanta Evanghelie", BrĂŠmond se extaziaza: "Ce importanta are semnificatia acestor cuvinte? Nu ma intereseaza decat sunetul lor. E divin"". Pentru ca, desigur, limbajul trebuie adapatat realitatii, nu invers. La noi, unii intelectuali tin cu dintii de conflict, de polarizare, de drama. Care, atunci cand constata decaderea pateticului (cum ar spune Oscar Wilde), se incapataneaza sa patetizeze, ca de pilda Traian Ungureanu, care scrie in ultimul sau articol din Idei in dialog: "Prima victima colaterala a acestui proces regresiv a fost demult desemnata si va fi eliminata fara intarziere. Grupul intelectual al dreptei - asa-numita echipa reactionara si profascista tutelata de trioul Patapievici, Liiceanu, Tismaneanu - va fi amutit sau marginalizat". Iar tinerii stangisti vor fi platiti de patronii politici in slujba carora s-au ang