Bordelezii s-au impus cu 4-3 la Monaco, la capătul unui meci nebun.
Antrenorul lui Girondins Bordeaux, Laurent Blanc, s-a declarat încântat de faptul că echipa sa a recuperat un handicap de trei goluri în deplasarea de duminică seară, de la Monaco, dar, în acelaşi timp, admite că victoria incredibilă a elevilor săi a fost obţinută cu mult noroc. Bordelezii s-au impus în principat cu 4-3, după ce au fost conduşi cu 3-0, într-o partidă contând pentru etapa a 19-a din Ligue 1.
„În prima repriză, echipei mele i-a lipsit concentrarea, iar jucătorii erau cu gândul la vacanţă. La pauză, am fost nevoit să îmi asum unele riscuri şi să‑mi stimulez elevii. Probabil că în faţa unei formaţii mai experimentate nu reuşeam să recuperăm un handicap de trei goluri. Şansa a fost de partea noastră pentru că un asemenea lucru ţi se întâmplă o singură dată în carieră. Totuşi, spun că în această seară am obţinut o victorie incredibilă“, a declarat Blanc.
De cealaltă parte, antrenorul grupării monegasce, Ricardo Gomes, şi-a asumat responsabilitatea pentru rezultatul înregistrat la finalul partidei cu Girondins: „Îmi este dificil să analizez această întâlnire. În prima parte am evoluat bine, am înscris de două ori, apoi adversarul a riscat, iar noi am mai marcat o dată. La scorul de 3-0, jucătorii mei s-au apărat prea mult în propria jumătate şi nu au mai pus în pericol poarta oaspeţilor. Cu toate acestea, nu am dreptul să fiu furios. Când echipa pierde într-o asemenea manieră este vina antrenorului“.
Golurile monegascilor în meciul cu Bordeaux au fost marcate de atacanţii Pino (’13) şi Licata (’44, ’50), în timp ce pentru oaspeţi au punctat Chamakh (’52, ’88), Diarra (’67), Cavenaghi (’90). În urma acestui rezultat, Girondins Bordeaux a acumulat 35 de puncte şi a urcat pe locul 2 în clasament, la trei puncte distanţă de liderul Lyon. Tot duminică, în etapa 19-a a ca