Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rădoi şi Zapata la No Problem?

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 23 decembrie 2008 ·

Planuri mari la echipa No Problem, care nu concepe să rateze câştigarea turneului în acest an. Asemenea echipelor din Liga I, formaţiile de la turneu încearcă pe ultima sută de metri să înregimenteze jucători de valoare, ba chiar de Liga Campionilor. Astfel, după ce l-a numit manager-jucător pe Adrian Ilie şi antrenor jucător pe Dinu Todoran, No Problem vrea să dea lovitura pe piaţa transferurilor prin aducerea steliştilor Mirel Rădoi şi Rufay Zapata. Cei doi se adaugă unei liste întregi de jucători cu nume sonore de la formaţiile care au fost pe podium în sezonul trecut al Ligii I: Adrian Neaga (Steaua) şi legiunea Urziceni formată din Mara, Nicu Epaminonda, Sorin Frunză şi Dinu Todoran.

Alţi doi jucători ai Stelei, puşi pe liber în această pauză competiţională, Marius Croitoru şi Vasilică Cristocea au mari şanse să ajungă la formaţia Ursu. „Anul ăsta ţintim câştigarea trofeului. Avem o echipă bună, o grupă destul de accesibilă şi trebuie să ne propunem să câştigăm, altfel nu ne-am fi înscris. Experienţa unor jucători precum Croitoru şi Cristocea ne-ar putea ajuta foarte mult”, a spus căpitanul echipei Ursu, Alexandru Benga. Pretendentă la câştigarea Grupei B, echipa Poiana, are planuri mari pentru acest an. „Să vedem cu ce cadouri vine Moş Crăciun Tamaş. El este responsabil pentru aducerea unor vedete, foarte probabil chiar de la Dinamo”, spune portarul echipei Poiana, Remus Dănălache.

În altă ordine de idei, fundaşul lui Apulum Alba-Iulia, Andrei Poverlovici, dorit de mai multe echipe de la „Turneul Vedetelor”, a ajuns la un acord cu Kronstadt08 (Grupa D) şi va evolua la formaţia lui Florin Anghel.

Vor lipsi jucătorii de la FC Braşov!

Pentru al doilea an consecutiv, la „Turneul Vedetelor” vor absenta jucătorii echipei FC Braşov. Chiar dacă unii şi-au manifestat interesul, având chiar „oferte” de la mai multe echipe, conducerea clubului a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Incendiu în Delta Dunării, în zona localităţii Sulina. Precizările ISU - FOTO, VIDEO

News.ro acum 25 minute
Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit în Delta Dunării, în zona de nord localităţii Sulina, ISU precizând că astfel de incendii se produc des şi se dezvoltă cu repeziciune din cauza vântului puternic şi a vegetaţiei care în această perioadă e

Premierul moldovean avertizează asupra unei crize de securitate după întreruperea furnizării de gaze

Mediafax acum 16 minute
Premierul moldovean Dorin Recean a declarat că această situaţie reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, sugerând că ar putea fi o strategie a Moscovei de a readuce forţele pro-ruse la putere în Moldova şi de a crea tensiuni la grani

Incendiu de vegetaţie în Delta Dunării: pompierii monitorizează zona de nord a oraşului Sulina

Mediafax acum 16 minute
UPDATE: Incendiul produs în zona prospect de lângă localitatea Sulina, unde a ars vegetaţie uscată, stuf şi papură, s-a stins noaptea trecută în jurul orelor 4-5. Nu au fost înregistrate pagube la obiective de interes din zonă, focarele fiind monito

SUA plănuiesc vânzări de armament în valoare de 8 miliarde de dolari către Israel

HotNews acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a notificat informal Congresul cu privire la intenţia de a vinde armament în valoare de 8 miliarde de dolari către Israel, au declarat un oficial american şi o altă sursă familiarizată cu această situaţie pentru CNN. Dep

Trump se plânge că steagurile SUA vor fi în bernă în ziua învestirii sale. „Nimeni nu vrea să vadă acest lucru”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ales Donald Trump s-a plâns vineri, 3 ianuarie, că în timpul învestirii sale din 20 ianuarie, drapelele americane vor fi în continuare coborâte în bernă în onoarea regretatului preşedinte Jimmy Carter, care a murit la sfârşitul anului t

Italia cere Uniunii Europene să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru megawatt-oră

Mediafax acum o ora
Ministrul italian al Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, a propus vineri stabilirea unui nou plafon la 60 de euro pentru megawatt-oră. Actualul mecanism de plafonare a preţurilor expiră la sfârşitul acestei luni. Ministrul italian susţine că un plaf

Donald Trump acuză Marea Britanie că ”a făcut o foarte mare greşeală”: Deschideţi Marea Nordului

HotNews acum o ora
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut vineri Marii Britanii ”să deschidă” Marea Nordului și a acuzat guvernul laburist că ”a făcut o foarte mare greşeală” cu politica sa de impozitare a energiei, transmite CNBC, citată de News.ro. ”Marea B

Orașul european unde cei care conduc trotineta electrică pe trotuar sau fără cască vor fi amendați cu până la 500 de euro

HotNews acum 15 minute
Orice persoană care conduce o trotinetă electrică pe trotuar sau fără cască în Barcelona riscă o amendă de până la 500 de euro începând cu 1 februarie, relatează The Guardian. Amenzile fac parte din măsurile municipale de combatere a comportamentulu

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 10 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

3°/8°
Iasi
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/7°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/0°
dum.

-5°/0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/4°
lun.

3°/10°
mar.

6°/12°