In amurgul vietii, cea care a fost unul dintre catalizatorii exilului romanesc de la Paris, cea care i-a povestit avatarurile in volume pline de viata si culoare se intoarce asupra propriului trecut, asupra timpului iesit din matca pe care l-a trait in Romania anilor 50, inaintea plecarii definitive din tara. Alaturi de Sanda Stolojan, sotul ei, Vlad Stolojan, asterne pe hartie amintirile sale despre acei ani petrecuti in
inchisoare sau in vesnica fuga de haituiala Securitatii. Asemenea unui diptic, volumul alcatuieste un tablou convingator al celei mai intunecate perioade a dictaturii comuniste, asezand in oglinda viata din
inchisorile regimului si viata din inchisoarea larga in care acelasi regim transformase intreaga Romanie. Dincolo insa de amintirea fricii, a mizeriei si a umilintelor indurate, ramane mereu vie, dureros de vie, nostalgia dupa peisajele copilariei, dupa un timp al normalitatii care intarzie sa se intoarca.
La inceputul anilor â50, sentimentul difuz ca anumite lucruri erau imposibile sau de neinchipuit in Romania mergea mana-n mana cu ignoranta noastra. Ce stiam noi despre comunism? Habar n-aveam de ideologia marxist-leninista. Am impresia ca eram asemenea tarii noastre, asa cum era ea in ajunul lui 23 august 1944. Plasez familiile noastre in categoria reprezentativa a Romaniei conservatoare, dar cu idei liberale, luminata din punct de vedere intelectual (studii, calatorii, limbi straine), avand legaturi traditionale cu pamantul, dar atasata, de mai multe generatii, unui tip de societate deschisa catre Occident. Apartineam unei societati in care, de fapt, sentimentul de clasa, asa cum este el inteles in Occident, nu exista. O societate in care raporturile umane erau urmarea unui trecut patriarhal si legat de pamant, dar in care democratia si modernizarea facusera progrese importante intre cele doua razboaie. Libertatea fund
