Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dăruieşte cu bun-gust!

Publicat in GAZETA de SUD, marți 23 decembrie 2008 ·

Cozonaci, pâine, rulade, napolitane, biscuiţi şi prăjituri sunt cadourile de Crăciun pe care Pan Group le-a oferit bătrânilor de la Serviciul Public de Asistenţă Medico-Socială din Craiova, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Peste 300 de pachete cu produse în valoare totală de 3.700 de lei au alinat puţin suferinţa acestor oameni, condamnaţi la singurătate. „Sunt bătrâni şi bolnavi, iar familiile lor, din păcate, nu le mai pot fi alături. Noi nu le vom putea şterge golul din suflete, dar încercăm să le oferim puţină alinare, să simtă că semenilor le pasă de ei“, a spus Adrian Mătuşoiu, PR Manager Pan Group.

Acţiunea face parte din Campania „Dăruieşte cu bun-gust!“, începută de Paşte, care urmăreşte ajutorarea persoanelor cu deficienţe: bătrâni, persoane cu dizabilităţi, copii abandonaţi, săraci. Cu ajutorul Asociaţiei Vasiliada, care a atras contracte de sponsorizare, copiii orfani instituţionalizaţi au primit necesarul de pâine pe un an. Sărbătorile de iarnă vor fi puţin mai calde şi pentru membrii Asociaţiei de Nevăzători, precum şi pentru cei ai Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Fizic din Craiova, care au primit cadouri constând în dulciuri şi produse de panificaţie. Tot zilele trecute, o bătrână din judeţul Neamţ a primit cadouri după ce a trimis o scrisoare prin care solicita să fie ajutată. Bătrâna este bolnavă de inimă şi are în grijă patru nepoţei. Pan Group a participat ca partener şi la acţiunile caritabile ale Fundaţiei „Gazeta de Sud“, în cadrul cărora au fost împărţite pungi cu alimente şi dulciuri persoanelor nevoiaşe. Ultima parte a campaniei se va desfăşura astăzi la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, unde vor fi împărţite alte cadouri. Cozonaci, pâine, rulade, napolitane, biscuiţi şi prăjituri sunt cadourile de Crăciun pe care Pan Group le-a oferit bătrânilor de la Serviciul Public de Asistenţă Medico-Socială din Craiova, cu ocazia Sărbător

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 41 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 55 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Oficial! Mirela Călugăreanu preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României

Ziua Constanta acum o ora
Parlamentul României a adoptat, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 14 iulie 2025, o hotărâre prin care Mirela Călugăreanu a fost desemnată să exercite atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României,

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°