Vedete printre felicitările de Sărbători, în America, sunt cele create de un artist îndrăzneţ, Andrew Shaffer, din statul Iowa, care a mai înveselit atmosfera dominată de spectrul crizei fianciare, lansând pe piaţă o variantă optimistă a recesiunii, în imagini însoţite de tradiţionalele urări.
Felicitările create de Shaffer au ca temă de bază criza economică din 1929, la care adaugă pe cea actuală, aflată abia la început. Scrise cu umor negru sau cinic, mesajele care însoţesc imagini din timpul crizei din 1929 au făcut ca felicitările americanului din Iowa să fie foarte apreciate şi căutate, scrie AFP. Acestea l-au scos din criză pe însuşi creatorul lor, care, la începutul lunii octombrie, era în pragul falimentului, nereuşind să-şi vândă operele de artă şi trăind la limita subzistenţei. Cu subiectul crizei în prag de Sărbători a dat însă lovitura, vânzările lui crescând de cinci ori faţă de cele din 2007, când şi-a început afacerea.
SCEPTICISM
Prima dată când i-au văzut creaţia, oamenii nu au fost încântaţi de noul gen de felicitare, mulţi interpretând urările artistului mai degrabă ca pe o bătaie de joc la adresa persoanelor defavorizate. Dar când lumea a văzut că până şi Wall Street se clatină şi bogaţii de-acolo îşi pierd, rând pe rând, slujbele, au început să înţeleagă şi să guste umorul din felicitările lu Shaffer. Într-una, de pildă, apare o femeie care croieşte o bucată de pânză după un tipar, imagine însoţită de textul “Ţi-am făcut un cadou”. Dar în inteiorul felicitării apare scris “Regret, dar a trebuit să-l ard în tomberon, ca să mă încălzesc!”, iar la sfârşit e scrisă urarea: “Criză mondială fericită şi La Mulţi Ani!”...
În 2007, Shaffer şi-a început afacerea cu felicitări de Crăciun pentru atei. Seria creată atunci de el s-a numit “Moş Crăciun, Darwin”, pentru că artistului i s-a părut mereu că Darwin s