Pe la opt şi un sfert dimineaţa au venit "băieţii". Au ieşit din ceaţă şi au intrat în coteţ. Au legat porcul şi l-au culcat la pământ. Porcul a fost un animal cuminte toată viaţa lui. N-a guiţat în urechile vecinilor când i-a fost foame; n-a dărâmat coteţul. De râmat a râmat cât să nu-şi facă de ruşine neamul porcin din satul prahovean de domiciliu.
Niciodată n-a simţit nevoia să evadeze şi să distrugă răsadurile din grădină. Acum însă e vorba de viaţa lui. Se zbate cu toate cele 150 de kile. Un porc-putere în luptă cu patru oameni: Angelică, Lae, Ion şi domnul Toma, proprietarul porcului. Ion ţine cuţitul. E singurul care ştie unde să lovească. Simplu, direct, brutal, tradiţional, neasomat şi nesomat. Porcul e roşu. Grohăie din ce în ce mai încet. Tace. Gata! Sacrificarea a durat un minut.
Cei patru se spală pe mâini, fac o scurtă pauză de ţuică, apoi se întorc la locul crimei. Apucă porcul de picioare şi-l cară în spatele coteţului, în grădină. Îl aşază cu râtul spre răsărit, după obicei, pe-o masă de scânduri. Pe scânduri se pot vedea urmele porcilor căzuţi la datorie în anii trecuţi. Din coteţul animalului sacrificat, prin plasa de sârmă, sângele se scurge până departe, în spatele grădinii. Găinile calcă în acest pârâiaş roşu şi privesc curioase, dar calme, întreaga agitaţie.
PÂRLITUL
Pârlitul e cea mai lungă şi mai grea etapă. Nu e vorba doar de îndepărtarea părului, ci şi de frăgezirea şoriciului.
Nu se mai folosesc paiele, ci o butelie şi un arzător. E mai curat aşa şi mai eficient. Din când în când, arzătorul, pe care îl mânuieşte Angelică, trebuie desfundat cu o sârmuliţă. Lae trebăluieşte cu un cuţit pe lângă masa de operaţie.
Răzuieşte ici-colo, crestează urechea porcului şi-i scoate cercelul cu numărul de înregistrare. Oficial, cercelul se numeşte "crotalie" şi trebuie predat medicului veterinar. A