Crăciunul copilăriei lui Ştefan Hruşcă era ca un basm, o bucurie sufletească imensă, ne-a povestit artistul.
Momentul când mama frământa aluatul de cozonac şi pâine; momentul când împodobeam bradul pe care îl aducea tata din pădure; momentul când repetam colindele cu surorile mele şi cu prietenii cu care mergeam la colindat acestea sunt cele mai frumoase amintiri ale lui Hruşcă. "Erau toate bunătăţile care proveneau de la tăiatul porcului – jumări, cârnaţi, caltaboş, slană, sarmale, cozonaci. Toate atunci aveau un gust aparte, erau mai bune decât în timpul anului", spune el.
"Ne adunam cu toţii să petrecem, mergeam în cete să colindăm vecinii, rudele. Era o cinste să-ţi colinzi consătenii. Al doilea scop era să adunăm cât mai multe daruri, cocuţi (colăcei), nuci, mere… Noaptea de Ajun era una feerică, e o bucurie să te naşti în Maramureş, eu mă simt foarte norocos că m-am născut în Maramureş, în Ieudul meu drag, un leagăn al colindului strămoşesc, un muzeu în aer liber. Ne ţinem mândri cu bisericile de lemn, cu plugurile pe care încă le mai avem, cu tradiţiile păstrate cu sfinţenie", îşi aminteşte artistul. "Eram norocoşi că aveam omăt mare pâna la brâu şi ger năpraznic, care completau tabloul de sărbatoare", spune Ştefan Hruşcă.
LEGĂTURILE CU PĂMÂNTUL PATRIEI
"La mine acasă, la Ieud, s-a colindat sub toate regimurile. Nimeni şi nimic n-au putut să împiedice ţăranul român de la mine de-acasă să-şi colinde colindele, să-şi cânte cântecele, să-şi poarte portul şi graiul care încă rezistă şi încă strălucesc acolo, în Maramureşul istoric", crede interpretul. E posibil ca toate tradiţiile de Crăciun să fie ameninţate de negura uitării. Depinde doar de noi cum ştim să ne conservăm, să ne apărăm, graiul, portul şi cântecul, spune Hruşcă.
"Chiar dacă stau departe, cu familia, sunt mereu aici, legăturile mele
