Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O româncă din America, despre Sărbătorile de iarnă departe de ţară

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 decembrie 2008 ·

Prima poveste de Crăciun despre românii din străinătate este a Adinei Cicort, plecată din România în 2004. "M-am îndrăgostit şi m-am căsătorit cu un român american, iar împreună am decis că e mai uşor de întemeiat un viitor şi o familie în SUA, decât în România. Nu regret decât faptul că suntem foarte departe de ţară", spune Adina. Implicată în cadrul comunităţii din Dallas, în care s-a stabilit, românca este cunoscută ca pictoriţă, publicistă, organizator de evenimente şi Ambasador Cultural şi Economic, în cadrul Consiliului Texasului de Nord pentru vizitatorii internaţionali. EVZ: Cum vei petrece Sărbătorile din acest an?

Adina Cicort: Şi în acest an vom sărbători Crăciunul şi Revelionul în mod tradiţional românesc, deşi suntem departe de ţară. Vom pregăti bucate româneşti – sarmale, salata de boeuf, tobă, caltaboş, cârnaţi, friptură, murături, cozonaci, prăjituri de casă, vin românesc, chiar şi apă minerală din România. Vom asculta colinde şi alte melodii româneşti.

Am avut chiar un concert de colinde aici, în Dallas, în cadrul comunităţii româneşti. Ne vom vizita familiile şi prietenii, neuitându-i pe cei dragi de acasă, cu care vom conversa la telefon şi mai ales pe internet. În general, de Crăciun mergem la biserică, serile de Ajun şi de Crăciun le petrecem în familie, iar restul, mai ales în cele de sfârşit de săptămână, ne vizităm prietenii apropiaţi sau organizăm mese la noi acasă. De Revelion, vom organiza o petrecere, unde, de obicei, ne adunăm multe familii.

A câta oară este când petreci Crăciunul departe de ţară?

Pentru mine, acesta este al cincilea an când îmi petrec Sărbătorile de iarnă în America.

Care este ocupaţia ta actuală şi cele mai importante reuşite în afara României?

Sunt directorul şi editorul publicaţiei "Romanian VIP", care se adresează romanilor de pretutindeni. De asemenea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum o ora
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum o ora
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Un grup de elevi din Vaslui acuzați de polițiști că au înscenat un accident mortal pe șosea: au îmbrăcat un manechin de paie cu haine. Ce a urmat

HotNews acum 2 ore
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat printr-un telefon la 112 că pe DN 24, la ieșirea din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a avut loc un accident de circulație și că o persoană este decedată. Apelul a venit marți noap

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum 54 minute
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum o ora
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Bărbat de 37 de ani, găsit mort într-un bazin din Timișoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat de 37 de ani a murit după ce a căzut într-un bazin betonat inundat, situat pe un teren viran din zona Blașcovici. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările. Miercur

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 6 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

8°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°