Băncile nu se înghesuie să cumpere titluri de stat pentru a putea garanta apoi împrumuturi Lombard obişnuite, BNR acordånd şi credite „speciale“ celor cu nevoi deosebite. Într-o perioadă în care statul are nevoi uriaşe de finanţare pentru a acoperi deficitul bugetar care a explodat la finele anului, băncile se arată puţin interesate de cumpărarea titlurilor de stat, chiar dacă le-ar putea folosi pentru a atrage ulterior împrumuturi de la BNR. Doar o parte dint
Băncile nu se înghesuie să cumpere titluri de stat pentru a putea garanta apoi împrumuturi Lombard obişnuite, BNR acordånd şi credite „speciale“ celor cu nevoi deosebite.
Într-o perioadă în care statul are nevoi uriaşe de finanţare pentru a acoperi deficitul bugetar care a explodat la finele anului, băncile se arată puţin interesate de cumpărarea titlurilor de stat, chiar dacă le-ar putea folosi pentru a atrage ulterior împrumuturi de la BNR. Doar o parte dintre creditele acordate de BNR băncilor au fost facilităţi Lombard girate cu titluri de stat, restul fiind împrumuturi speciale, pentru instituţiile care se confruntă cu nevoi deosebite. La acestea din urmă, volumul, scadenţa şi dobånzile se negociază direct cu BNR.
Creditele speciale sunt girate cu un colateral care poate fi constituit din certificate de depozit ale băncii centrale, titluri de stat ale unor autorităţi străine şi portofolii de credite. Nivelul dobånzii a fost egal cu rata Lombard - de 14,25%. În luna octombrie, volumul împrumuturilor acordate de BNR a ajuns la 48,99 miliarde de lei. Faţă de luna septembrie, cånd BNR a împrumutat băncile cu doar 20 de milioane de lei, creşterea este masivă. Atunci, piaţa s-a confruntat cu o criză de lichiditate care a urcat dobånzile interbancare la peste 60%. Revenirea acestora la niveluri rezonabile nu a determinat totuşi scăderea împrumuturilor de la BNR, care au înregistrat, potrivit