Acum opt ani pe vremea asta, circula pe SMS-uri şi e-mail un minipoem despre cum eventuala victorie electorală a lui Adrian Năstase i-ar fi făcut pe unii români să emigreze în Congo.

În contextul acelui mesaj teribilist, Congo era locul „mitic“ în care toate relele păleau în comparaţie cu viaţa sub posibila preşedinţie Năstase.

Există însă un revers al medaliei: un grup de congolezi au venit în România în căutarea unei vieţi mai bune. Ce au găsit odată ajunşi aici este o pată pe imaginea pe care o avem despre noi înşine, ca popor.

Povestea celor 34 de şoferi congolezi de la Fly Taxi, descrisă într-o recentă anchetă în „Evenimentul zilei“, ar putea fi cea a unor emigranţi români plecaţi în Vest. Odată ajunşi în România, li s-au confiscat paşapoartele, au fost plătiţi mai puţin decât li se promisese şi trăiesc în condiţii de mizerie. Ei sunt asemenea multora dintre românii plecaţi în străinătate, ajunşi la cheremul unor vătafi care le refuză cele mai elementare drepturi. Atât pentru români, cât şi pentru congolezi, şansa unei vieţi mai bune îi face să îndure nenumărate umilinţe. Diferenţa este că, pentru mulţi, doar povestea românilor exploataţi ne scandalizează. Se varsă litri de cerneală despre modurile în care nu ne protejăm semenii sau în care alte naţii sunt nedrepte cu românii plecaţi în căutarea unei vieţi mai bune printre străini.

Iată însă că România democrată, membră UE, în anul de graţie 2008, este la fel de capabilă să-şi bată joc de propriii imigranţi ca oricare altă ţară hulită pentru „exploatarea“ românilor. Aşa cum consemna şi colegul meu Andrei Crăciun, povestea congolezilor trataţi asemenea unor sclavi s-a pierdut în cacofonia ce înconjoară scena politică şi jocurile postelectorale.

Culmea este că soarta taximetriştilor din Congo pune situaţia României într-o altă perspectivă. La văzul j