SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De când am început să mă exprim în cugetări şi proverbe, sunt privit cu alţi ochi. Sunt considerat un intelectual pe cât de cult, pe atât de modest, care nu-şi permite să aibă păreri şi idei personale, întrucât tot ce merita a fi ştiut a fost spus încă din antichitate de chinezi, arabi şi azteci.
E o şmecherie de a mea. Nu cunosc nici un proverb aztec, însă am observat că banalităţile fac mare impresie, dacă le atribui unor oameni vestiţi sau unor popoare din ţări îndepărtate. Cu zicale bulgăreşti şi poloneze nu minunezi pe nimeni, dar dacă scapi o prostie şi vii imediat cu precizarea “E o vorbă de a sumerienilor de acum cinci mii de ani”, prostia circulă din gură în gură şi sumerienii se aleg cu un plus de stimă.
Odată, când muream de sete, am băut pe nerăsuflate aproape trei sferturi de litru de apă, exclamând la sfârşit “Apa e bună!” Lumea se uita la mine, fiindcă gâlgâiam din sticlă ca un neam prost, însă am precizat “Primul care a zis că apa e bună a fost marele filozof Confucius” şi toţi au sâsâit aprobator: Ei, dac-a spus-o Confucius, ai motive serioase să gâlgâi! E un obicei ancestral, deosebit de distins. Atenienii şi spartanii gâlgâiau, latinii gâlgâiau şi ei, şi ce opere nemuritoare ne-au lăsat!
Am încercat şi cu ungurii, zicând că ei au spus cei dintâi că-i bine să tragi un pui de somn după ce mănânci sarmale. De unde şi străvechiul proverb hunic “Cine bagă-n el sarmale, să se-ntindă pe-un pat moale”. Spre regretul meu, cei câţiva colegi care mă ascultau n-au apreciat sensul profund al zicerii, mormăind ceva cultural în legătură cu fraţii noştri unguri. Dovadă că încă mai avem antisemitism în România.
Nici cu proverbele ruseşti nu prea mi-a mers, deşi le-am compus adesea pe loc, la o repriză de vodcă “krepkaia” cu ghiaţă. Dacă le-aş fi atribuit laponilor sau es
