În Ajunul Crăciunului încep să se pregătească bucatele de sărbătoare ce se vor aşeza pe masă. Nu sunt uitaţi nici cei care au trecut pe lumea cealaltă, pentru ei pregătindu-se o masă cu totul specială, ce se aşterne la lăsarea nopţii. Sufletele răposaţilor, ajunse fiecare pe la casele lor, îşi vor potoli foamea cu pâine, sare, peşte şi grâu, iar la sfârşit vor bea câte o cană de apă.

Bucate cu tâlc“Gospodina fierbe pentru masa Ajunului din toate felurile de bucate, ca să rodească peste an. Bobul se mănâncă pentru saţ, căci după bob omului îndată îi vine sete şi se simte sătul. Perjele sunt bune, căci îndulcesc pe om şi-l potolesc la sfezi şi la mânii. Sarmalele să le laşi mai pe urmă, căci ele-s neamurile, ele-s sfădăuşe; cât fierb în oală, tot una clocotesc şi huiesc; şi altul nimeni nu ocăreşte decât neamul. Străinii sunt ca pâinea şi ca zahărul, sunt dulci, nu te batjocoresc. Dar mai întâi să guşti din peşte, ca să n-ai friguri peste an.” (Ilarie Niculiţă Voronca – “Datinele şi credinţele poporului român”).

TradiţiiDe Crăciun este bine ca în fiecare gospodărie să se plămădească măcar un colac, uns frumos cu gălbenuş, ca să lucească. Firimiturile şi tărâţele rămase de la acest colac se aruncă animalelor din curte ca să fie ferite de rău. Vasul în care a fost frământat aluatul se pune în fânul pentru vite ca să “fie spornic”. Nu sunt uitate colindele, rolul lor fiind atât de a vesti sosirea Crăciunului, cât şi de a proteja lumea de duhurile cele rele. În Noaptea de Crăciun se aprinde un buştean ce se lasă să ardă în voie. Cenuşa rămasă se împrăştie prin grădini şi livezi ca să fie roade bogate.

În a doua zi de Crăciun finii se duc la naşi cu daruri: pâine, o pasăre din curte, vin sau ţuică, o coastă de porc, cârnaţi şi alte bunătăţi de la masa de sărbătoare. Petrecerea ţine până la lăsarea întunericului, atunci când finii