Pianistul Dan Grigore îşi aminteşte cu nostalgie de anii copilăriei când pleca să colinde, de momentele în care bradul de Crăciun era frumos împodobit, de pregătirile care se făceau în casă, de obiceiurile şi tradiţiile care se păstrau cu sfinţenie.

Dan Grigore a copilărit în zona Dealul Spirii, între Şcoala de Război, actuala Academie Militară şi Calea 13 Septembrie, cartierul Ghencea. "Eram într-o perioadă imediat după venirea comuniştilor, când încă rămăseseră obiceiuri şi tradiţii, viaţă comunitară şi sentimentul de apartenenţă. Aici obiceiurile de Crăciun erau cât se poate de clare, chiar dacă noi trăiam pe aceeaşi stradă cu sectoristul care făcea pe zbirul cartierului şi băga lumea în sperieţi, se mai făceau arestări şi veneau noaptea câte două-trei gealaţi cu haine de piele, mai umflau pe cineva şi cam toate familiile aveau parte de drame din astea. Totuşi, noi, copiii, circulam şi mi-aduc aminte că am fost şi eu cu colegi de-ai mei de şcoală primară, umblam din casă în casă cu Steaua, cântam colinde, oamenii ne primeau, ne dădeau ce aveau ei pe acolo un covrig, un măr, nuci, cozonaci". Făceau asta din toată inima şi era un obicei care nici nu se discuta; pur şi simplu aşa era. "Asta era atmosfera în anii aceia. Încă mai venea preotul şi mai sfinţea casele, mai făcea slujbe în perioada Crăciunului, de Bobotează. Apoi un alt obicei, care nu cred că se mai păstrează astăzi, era acel moment extraordinar în care copilul era dus la biserica din cartier şi primea sfânta împărtăşanie. Şi am trăit acest moment extrem de înălţător pentru mine, doar că eram foarte mic şi îmi era frică de preot că era un domn foarte bătrân. Celălalt părinte era mult mai tânăr şi de el îmi plăcea. Fata părintelui Stănciulescu, cel mai tânăr, este acum violonistă în Orchestra Radio şi când avem concerte ne mai întâlnim. Iar preotul bătrân de care eu mă speriam se numea Bă