Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bomba de sub Boc

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 decembrie 2008 ·

Ceva îmi spune că nu-i a bine cu acest nou guvern, validat ieri cu votul a peste două treimi din parlament. Nu-mi doresc asta pentru că mai important decât orice în anii care vin e o guvernare eficientă şi stabilă, dar auspiciile nu-s deloc încurajatoare. Sunt de acord că alianţa PD-L - PSD era cumva inevitabilă şi că, dincolo de diferenţele, unele majore, dintre cele două partide, faptul că au reuşit să se înţeleagă asupra unei formule de guvernare e în sine un fapt pozitiv. Orice altă formulă ar fi fost, din punct de vedere al aritmeticii politice, prea slabă. România nu-şi mai putea permite riscuri de genul: guvern minoritar bazat pe specularea slăbiciunilor celorlalţi sau a şantajelor de tot felul, cum a fost cazul cu cel condus până ieri de Călin Popescu Tăriceanu. Şi nici măcar o alianţă PD-L - PNL - UDMR n-ar fi fost îndeajuns de solidă pentru o perioadă în care stânga, adică PSD, rămasă în opoziţie, ar fi speculat la maximum greutăţile ce vin. Aşadar, formal, cel puţin, noua formulă de guvernare e cea mai puţin proastă din cele posibile după votul popular din 30 noiembrie. Ce ar trebui să ne îngrijoreze, totuşi? După părerea mea, marea problemă a guvernului actual e că el s-a format în jurul unor grupări din cele două mari partide nu doar ignorându-le, ci chiar în detrimentul celorlalte. Avem, practic, un guvern Geoană-Băsescu, şi nu un guvern PSD-PD-L, iar acest lucru are un potenţial exploziv din punct de vedere politic care nu trebuie subestimat sub nici un chip. Am văzut zilele trecute, graţie înregistrării unei convorbiri telefonice dintre Miron Mitrea şi Dan Ioan Popescu (fostul ministru al industriilor din partea PSD în guvernul Năstase, acum la Partidul Conservator) cam care-i starea de spirit în partidul condus de Mircea Geoană. Şi nu mă refer deloc la limbajul violent folosit de Miron Mitrea, cu trimitere directă la Mircea Geoană, ci la ceea ce dez

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°