Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarina Dumitraş: „Şahul mi-a deschis mintea!“

Publicat in Adevarul, miercuri 24 decembrie 2008 ·

La nouă ani, Iarina a adunat zeci de cupe, medalii şi diplome la cele 65 de concursuri naţionale şi internaţionale de şah la care a participat La doar nouă ani, Iarina a adunat în palmares zeci de cupe, medalii şi diplome la concursurile naţionale şi internaţionale de şah la care a mers. Într-o ţară în care doar fotbalul este considerat sport-rege, Iarina Dumitraş a reuşit să reînvie „sportul minţii“. La vârsta la care copiii de vârsta ei încă mai bat mingea şi se joacă cu păpuşile, Iarina caută noi mutări, îşi forţează inteligenţa şi învaţă să lupte. O tablă de şah în miniatură câştigată la o pungă de pufuleţi i-a schimbat viaţa Iarinei Dumitraş. Pe atunci avea doar patru ani, iar cel care a iniţiat-o în tainele şahului a fost bunicul ei. În câteva luni, Iarina a aflat primele tehnici de joc şi s-a înscris la Cercul de şah de la Palatul Copiilor. Nu avea nici cinci ani când a câştigat primul premiu la competiţia judeţeană pentru juniori. ,,Am ştiut de la început că această fetiţă este genială. Uşurinţa cu care muta piesele şi îşi calcula mutările m-a făcut să îmi dau seama că va ajunge un nume mare în lumea şahului“, a declarat Silvia Diaconu, antrenor la Palatul Copiilor. Şi aşa a fost. Iarina abia învăţa abecedarul când a câştigat primele medalii la concursurile naţionale de şah, la categoria zece ani. Au urmat zeci de competiţii la care fetiţa lupta alături de copii cu patru şi chiar cinci ani mai mari ca ea. La opt ani, Iarina câştiga locul doi şi cupa în finala Campionatului Naţional de Şah de la Iaşi în 2007. Tot atunci a devenit vicecampioană naţională, reprezintând România la Campionatul European de Şah de la Batumi, Georgia. Peste un an, la Constanţa, Iarina Dumitraş devine campioană naţională la categoria sa. Din lipsa banilor, nu a putut însă repezenta România la Campionatele Europene din luna august 2008 în Austria, campionate care i-ar fi deschis dr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 13 minute
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: Problema pensiilor speciale va fi abordată în pachetul legislativ următor

Mediafax acum o ora
„Cel mai târziu în pachetul doi sau trei. Vom ataca și problema pensiilor speciale, pentru că nu doar că este un jalon, deci o obligație în raport cu Comisia Europeană și cu finanțările pe care le primim și este pur și simplu o necesitate socială”,

Ministrul Mediului, despre dezastrul de la Salina Praid: Şeful de la Apale Române ar putea fi schimbat săptămâna viitoare / Sunt o grămadă de instituţii care, din păcate, au aşteptat să se întâmple un dezastru

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, vineri seară, că au fost emise note de constatare ale Corpului de control al premierului cu privire la situaţia de la Salina Praid, iar şeful de la Apel

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 2 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 12 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 4 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum o ora
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

34°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

32°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

30°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

37°
vin.

17°/37°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°