Trei luni de citit din scoarţă în scoarţă „Evenimentul zilei“, 150 de plicuri trimise pentru concursul „Spune ce gândeşti“, ore întregi de brainstorming pentru găsirea a tot atâtea sloganuri. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Atât i-a trebuit Angelei Moş, din Baia Mare, ca să câştige marele premiu - un Mitsubishi Outlander.
„Nu mi-a venit să cred. Am urmărit ziarul şi chiar în ziua extragerii am mers, la 6.15, la chioşcul de ziare“, povesteşte entuziasmată femeia de 55 de ani. Nu are carnet de conducere, dar ştie că maşina va fi o mare bucurie pentru fiul ei, de 29 de ani, care va fi nevoit să treacă pe la şcoala de şoferi ca să se bucure de cadoul de la Moş Crăciun.
Câştigătoarea le-a încurajat pe toate colegele ei să citească ziarul ei preferat.
„Le-am spus că e cel mai serios ziar. Îl citesc pe tot, mai puţin sportul, dar paginile de sport le citeşte fiul meu. Eu lucrez la o companie farmaceutică, unde este un program foarte strict, un fel de armată. Mai stau cu ziarul sub birou şi citesc“, povesteşte femeia, fericită că toţi cunoscuţii au felicitat-o cu ocazia câştigului. Pe lângă maşină, Angela Moş a mai intrat şi în posesia unui telefon mobil Samsung D780 Dual Sim.
Câştigătoarea este recunoscă toare „Evenimentului zilei“, dar nu uită că „numai Dumnezeu putea să-i aducă aşa o bucurie“.