A fost votată cea mai importantă directivă, care afectează toţi angajaţii UE. Parlamentul de la Strasbourg a decis ca săptămåna de muncă să nu depăşească 48 de ore, spre nemulţumirea angajatorilor. Europa este doar o piaţă comună sau şi un spaţiu pentru protecţia socială a lucrătorilor? 48 de ore pe săptămånă sau aşa-numita flexibilitate a timpului de lucru? Relaţiile de muncă trebuie să se stabilească individual între angajator şi angajat, ca şi cum

A fost votată cea mai importantă directivă, care afectează toţi angajaţii UE. Parlamentul de la Strasbourg a decis ca săptămåna de muncă să nu depăşească 48 de ore, spre nemulţumirea angajatorilor.

Europa este doar o piaţă comună sau şi un spaţiu pentru protecţia socială a lucrătorilor? 48 de ore pe săptămånă sau aşa-numita flexibilitate a timpului de lucru? Relaţiile de muncă trebuie să se stabilească individual între angajator şi angajat, ca şi cum ar avea aceeaşi putere de negociere, sau este necesară negocierea colectivă? Toate aceste întrebări au fost puse în cadrul dezbaterilor aprige care au avut loc săptămåna trecută în Parlamentul European (PE), pe marginea raportului elaborat de socialistul spaniol, Alejandro Cercas, referitor la revizuirea directivei privind timpul de lucru săptămånal.

Mărul discordiei l-a constituit propunerea iniţială a Comisiei Europene de revizuire a acestei directive, proiect însuşit şi de Consiliu (reuniunea şefilor de stat şi de guvern din statele membre):

• Menţinerea clauzei de „opt-out“ individual;

• Definirea aşa-numitelor părţi inactive ale serviciului de gardă (on-call) ca nefiind timp de muncă, chiar şi atunci cånd lucrătorul trebuie să se afle la locul de muncă;

• Extinderea perioadei de referinţă pentru calcularea mediei maxime a numărului de ore lucrătoare de 48 de ore pe săptămånă, de la patru la 12 luni, fără prevederi şi garanţii de sig