La olteni Revelionul a avut mai puţin ca oricând miros de sarmale. La zaibăr nu s-a simţit lipsa. Iar diferenţa de la sarmale era compensată cu umor. Unii, care aveau părinţi pe la ţară, s-au descurcat mai bine. Iar când "la ţară" se numea Podari, Crăciunul şi Revelionul erau ca şi aranjate din punct de vedere alimentar.
"Anul 1988 a fost un an greu pentru toată lumea – povesteşte Tudor Gheorghe. Principala problemă era cu alimentele, care se procurau prin tot felul de subterfugii, că în magazine nu găseai mai nimic… Noi, la Podari, mai tăiam porci de Crăciun. Şi aveam şi un abator, unde se făcea şuncă de Praga pentru trupele NATO din Europa". Asta chiar că e o ştire: NATO şi oltenii! Noroc cu americanii, că pe lângă ei trăiau şi alţii bine. "Şunca asta de Praga făcută la Podari – povesteşte în continuare Tudor Gheorghe, referindu-se la pregătirile de Crăciun şi Revelion – era pusă în nişte cutii de inox de cinci kilograme. Şi românii mei care lucrau acolo, dintr-un sentiment patriotic profund şi desăvârşit – ca să vezi că se gândeau şi la popor – înainte de a veni trailerele ălora de la NATO să le încarce, loveau cu picioarele în unele din acele cutii. Alea lovite – că se vedea tabla îndoită – erau respinse şi rămâneau aici, la români. Dar nu la toţi, la cine apuca… Ei, şi cât a funcţionat acel abator la mine în sat, mirosea tot timpul a friptură de porc, căci, dat fiind calitatea românului de a se descurca, se furau în draci muşchi, muşchiuleţ şi preparate de senzaţie din abator. Aşa că, din punct de vedere «carne», nu duceam lipsă, ne aprovizionam din surse «colaterale». Cât priveşte celelalte – salam, lămâi, portocale, bomboane de pom, ciocolată – le procuram de la Casa de Comenzi a clubului Universitatea Craiova. Toată lumea bună se aproviziona de acolo, inclusiv Miliţia… Ţin minte că era acolo o fată cu inele multe pe degete care, când m-a vă
