Pe parcursul anilor, ziarul fondat de ieşeanul Alexandru Beldiman a bătut multe recorduri de presă. Tiraje fabuloase pentru vremurile în care apărea, venituri impresionante din vânzări, lefuri mari şi sigure. O dată ce s-a pus în mişcare, „Adevĕrul” a fost de neoprit. La începuturi, „Adevĕrul” era vândut numai în oraşe, la sate nepătrunzând decât pentru cei care făceau abonament pentru 1 lună/3 luni/6 luni/12 luni.

Mai apoi, însă, „Adevĕrul” e primul ziar care obţine de la Direcţiunea Generală a Poştelor permisiunea de a fi vândut în sate, prin intermediul factorilor poştali. Astfel, ziarul fondat de Beldiman ajunge să fie citit în toate comunele ţării iar în unele reuşeşte să-şi înfiinţeze chiar şi nişte depozite.

Prin 1913, „Adevĕrul” ajunsese să aibă în jur de 300 de depozite în toată ţara. Interesant e că în perioadele în care Partidul Liberal ajungea la putere, poştaşilor le era interzis să mai distribuie „Adevĕrul”.

Nicio pierdere, însă, căci în toate localităţile în care pătrunsese deja, ziarul se menţine, fie prin abonamente, fie prin apariţia unor noi depozitari, în persoana localnicilor.

“Adevĕrul! Ia Adevĕrul”!”

Despre cum se făcea vânzarea în Capitală, despre vânzătorii care, în ceas de seară, umpleau străzile cu vocile lor ascuţite, promovând diverse articole din ziar sau cântând “La arme” şi “Marseilleza”, aflăm mai multe detalii din volumul aniversar “25 de ani de acţiune”, publicat în 1913, când se împlinea un sfert de veac de la primul număr al „Adevĕrului” de Bucureşti.

În palatul de pe Sărindar, o sală anume era destinată vânzării gazetei, iar lucrurile se petreceau în felul următor, în fiecare seară: „La parter, intrăm în Sala de vînzare.

Un vast local despărţit în două, printr’un zid înalt cît trei sferturi din statura unui om. De o parte stau vânz