Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată, în anul 2008, peste 15 de dosare de mare corupţie, printre inculpaţi numărându-se magistraţi, parlamentari, generali sau primari, prejudiciul stabilit în urma anchetelor ridicându-se la sute de milioane de euro.
# Primul dosar este al lui Nicolaiciuc, fost director al CFR, dispărut din ţară în 2005 Acesta este acuzat de săvârşirea a şapte infracţiuni de abuz în serviciu şi a trei infracţiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Prejudiciul calculat de procurori a fost stabilit la 18 milioane euro.
# O lună mai târziu, procurorii Secţiei de combatere a corupţiei săvârşite de militari l-au trimis în judecată pe colonelul SRI (r.) Corneliu Păltânea, acuzat fiind de trafic de influenţă. Şeful Secţiei de informaţii a SRI Prahova ar fi primit de la denunţător 20.000 de dolari şi i-a cerut, totodată, acestuia, cu titlu de împrumut, alţi 160.000 de dolari, pentru a-i asigura protecţie în derularea unor afaceri în România.
# Procurorii DNA Timişoara l-au reţinut, în luna mai, pe judecătorul Ioan Lazăr, magistrat la Tribunalul Arad, fiind acuzat de luare de mită. Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a rezultat că, în perioada 14 mai - 29 mai 2008, judecătorul Lazăr, prin intermediul lui Marius Sabău, a pretins 30.000 de euro din care a primit 25.000 euro de la un denunţător, pentru ca, în calitate de preşedinte al completului de judecată, să pronunţe o soluţie favorabilă acestuia, într-un dosar penal care se afla la completul său.
# Tot în luna mai, procurorii DNA au trimis în judecată cinci magistraţi şi un notar pentru fraudarea concursului organizat de Institutul Naţional al Magistraturii (INM), printre aceştia numărându-se şi Gabriela Ghiţă, fost procuror adjunct al fostului procuror general al României, Ilie Botoş