Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urări de bine prin sms

Publicat in Adevarul, miercuri 24 decembrie 2008 ·

Felicitările nu trezesc interesul oamenilor, decât dacă sunt realizate de artişti cunoscuţi. Felicitările tradiţionale oferite cu ocazia sărbătorilor nu mai sunt căutate de băcăuani, aşa cum se întâmpla cu ani în urmă. Odată cu apariţia telefoanelor mobile şi a felicitărilor on-line, comercianţii de „urări de bine” imprimate pe hârtie aproape că au dispărut. Din acest motiv, librarii acordă un spaţiu mic acestui segment al afacerii lor. „Sunt mai bine de zece ani de când înregistrăm o scădere drastică a vânzărilor de felicitări. Foarte rar dăm câte una sau două iar, preţul lor nu e mai mare, de doar 3 lei. Ne mai cer persoanele în vârstă să trimită rudelor în străinătate şi asta pentru că lor le e greu să folosească internetul sau telefonul mobil. Tinerii însă au renunţat la această tradiţie. Cu toate acestea le păstrăm şi aducem altele noi în fiecare an pentru că nu poţi să ştii ce întorsătură poate lua situaţia”, ne-a spus Mirela Pascal, vânzătoare. Cei mai câştigaţi sunt deţinătorii reţelelor de telefonie mobilă. În ultimii ani, sute de oameni au preferat să trimită un mesaj pe telefon de acasă, decât să îşi piardă timpul la cumpărături şi la cozi în oficiile poştale. „E mai comod să trimiţi de acasă un mesaj la toţi din lista ta, fie de pe telefon, fie de pe messenger. Sunt alternative mai frumoase, mai puţin costisitoare şi unde mai pui că poţi câştiga timp preţios”, a precizat Ionuţ Jitea, student. Artiştii plastici din Bacău nu se lasă descurajaţi de acestă tendinţă a pieţei. Ei continuă de la an la an să aducă felicitări pe diferite teme la Galeriile „Frunzetti”. Pictate manual şi decorate cu ajutorul florilor presate sau a diferitor materiale, ele sunt adevărate opere de artă care pot fi înrămate oricând. „Avem până şi răvaşe cu poezii compuse chiar de cel care a realizat felicitarea. O amintesc aici pe Silvia Miler, o artistă desăvârşită. Felicitările

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 31 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 29 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 27 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°