Acum aproape douăzeci de ani, cu încântătorul, cuceritorul ei har, Profira Sadoveanu a destăinuit momente semnificative din frumoasa, trainica amiciţie care i-a unit pe Conu Mihai şi pe George Topârceanu, evocând - între altele - desele vizite ale acestuia din urmă "la Sadoveanu", mai întâi la Fălticeni, apoi în casa de la Copou şi, mai târziu, la Bucureşti.

"Subţirel şi sprinten - îşi amintea ea -, Topârceanu părea un liceean pe lângă tata, deşi nu erau mai mult de şase ani între dânşii. Nu era frumos, un brunet cu faţă palidă, dar în fruntea-i înaltă, deşi nu prea înaltă, înflorea deseori câte un cârlionţ rebel scăpat din părul des şi negru, pe care îl punea cu maliţiozitate la punct cu-n pieptene scos din buzunarul de la piept, unde-şi avea şi vestitul puf de pudră cu care-şi ştergea, la nevoie, luciul nasului."

Deseori, Topârceanu se înfăţişa şi în altă ipostază. Venea dimineaţa devreme, în costum de catifea gri-reiată, încheiat cu nasturi până la gât, pălărioară verde cu pană, cu puşca la umăr şi încins cu o cartuşieră. Căci de acolo, din Copou, dimpreună cu gazda, cu Demostene Botez, Mihail Sevastos şi doi-trei hăitaşi se pleca la atât de apreciatele, nelipsitele partide de vânătoare.

Conu Mihai - a mai arătat tot Profiriţa, cum o alintau prietenii familiei - îl iubea şi preţuia pe Topârceanu pentru inteligenţa, talentul şi distincţia lui care vădea o mare delicateţe sufletească.

Şi i-a păstrat mereu aceste sentimente, cum ne putem convinge din misivele aflate acum în păstrarea Cabinetului de manuscrise al Bibliotecii Academiei Române.

Aflat, de pildă, la Paris, Conu Mihai n-a întârziat să-i scrie, pe o carte poştală ilustrată:

Paris

Luni, 4 iulie '924

Te salut cu prietenie şi dragoste, dintr-un oraş în care m-am simţit bine din prima clipă. @N