Daca cineva care nu s-a uitat la televizor si nu a citit ziarele in ultimele luni ar fi intrat inainte de Sarbatori intr-unul dintre hipermarket-urile Capitalei ar fi putut sa jure ca in Romania cuvantul criza a fost trecut din vocabularul de baza in dictionarul de arhaisme.
Cosurile erau pline pana la refuz, preponderent cu mancare, cozile la case se intindeau pe zeci de metri, in parcarile uriase nu mai era niciun loc liber.
Se cumpara frenetic, isteric, mult peste nevoile reale, la fel ca in fiecare an, de parca, intr-adevar, criza ar fi doar acolo la televizor si in discusurile politicenilor care justifica orice miscare cu ajutorul ei.
Si totusi criza e cat se poate de reala. Si este din ce in ce mai vizibila pe masura ce ne departam de Capitala si de marile orase, intrand in regiuni monoindustriale unde cuvantul somaj incepe sa bantuie ca o epidemie mortala.
Va ajunge insa si in marile orase, si la Bucuresti, e doar o chestiune de timp. In mod evident insa, romanii nu sunt pregatiti pentru ea. Si nu este vorba doar despre nivelul guvernantilor.
Este vorba, in primul rand, despre cel al romanului de rand pentru care isteria cumparaturilor, mai ales in preajma Sarbatorilor, este deja un reflex, un mod de viata.
Problema nu este ca se cumpara. Scaderea drastica a consumului ar face rau economiei. Problema e ca se cumpara mult peste nevoi, ca oamenii nu sunt obisnuiti sa puna un banut deoparte, pentru zile negre, ca arunca pana la ultima resursa astfel incat maine, cand ar putea ramane fara serviciu nu vor avea cu ce sa faca fata.
Aceasta isterie a cumparaturilor are si un alt efect pervers. Romania este una dintre putinele tari, in care, de la inceputul crizei, preturile alimentelor nu numai ca nu au scazut, ci chiar au crescut.
Urmand legea suprema cerere-oferta, produc
