"M-am îndr|gostit la 14 ani. Totul s-a petrecut pe neaşteptate."

Sunt primele rânduri ale volumului ce reuneşte cinci scriitori consacraţi - Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Ioana Pârvulescu - sub un titlu comun: Poveşti de dragoste la prima vedere (Humanitas, 2008). Cinci autori în căutarea unei poveşti exemplare de dragoste. Cine poate rezista oare tentaţiei de a intra în jocul unei cărţi ce promite atât de mult? Cum doar doi dintre ei fac parte din breasla ficţionarilor (Adriana Bittel şi Ana Blandiana), suntem îndreptăţiţi să vedem în această punere în scenă, dincolo de ideea unui "recital cu mari actori", aşa cum ne sugerează prefaţa, şi un pariu cu literatura. Frumuseţea cărţii, privită ca un întreg, stă tocmai în multiplicarea perspectivelor, care, aparent polifonic, circumscriu un spaţiu ideal a cărui parcurgere dezvăluie diversitatea nebănuită, nu doar a transpunerii literare a unei teme, ci şi a experienţei umane posibile. Asupra felului în care fiecare poveste configurează acest spaţiu mă voi opri în rândurile ce urmează.

Cu toate că, ori de câte ori scrie, fie animat de dorinţa de a mărturisi, fie sub impulsul imperativ al ideii, reuşeşte să creeze lumi a căror arhitectură se desprinde de sub dominaţia restrictivă a realului sau surmontează pedanteria studiului de idei, vădind un scriitor adevărat, Gabriel Liiceanu pare a-şi fi refuzat până acum, ca pe un fruct interzis, deliciile ficţiunii. Povestea din volumul de faţă vine să dezmintă această presupoziţie: pornind de la convenţia evenimentului biografic, ea îşi dobândeşte deplina autonomie prin intruziunea unei idei. Iubirea fulgerătoare a doi tineri abia intraţi în viaţă reiterează, neaşteptat, dar într-un anume sens inevitabil, povestea arhetipală: Tristan şi Isolda. Crinul, simbol al purităţii, dar şi posibilă esenţă a otrăvii aducătoare de