In continuarea volumaşului de Întâmplări (2000), dar într-o ramă schimbată, foiletonistică şi diaristică, Alex. Ştefănescu a publicat în ultimii ani două cărţi delicioase: Jurnal secret (27 februarie 2003-15 martie 2005) şi Jurnal secret. Noi dezvăluiri (20 martie 2005-8 aprilie 2007). Iniţial, însemnările exhibiţionist-confesive au apărut în revista satirică "Aspirina săracului". Reunindu-le între coperţi de cărţi, autorul lor a avut ideea de a le ilustra cu desene ale unor artişti de calibru: Ion Barbu şi Florin Ştefănescu/LINU. Aceştia au citit la rândul lor tabletele (aspirinele) şi le-au dat, multora, o nu mai puţin savuroasă interpretare grafică.

Şi textele, şi desenele pe marginea lor ştiu să provoace plăcerea şi amuzamentul cititorului. Alex. Ştefănescu e un adevărat expert în captarea lectorului: masculin sau feminin, niciodată neutru. Notaţiile lui sunt aproape totdeauna expresive, umorul de situaţie şi de limbaj e mai mereu prezent; dar, dincolo de aceste proiecţii pozitive ale scrisului său, autorul-personaj câştigă partida prin autoironie, deriziune de sine, implozie controlată a propriei imagini. Lectorul, fie el naiv sau experimentat, se simte flatat. În loc ca scriitorul pe care-l citeşte să-şi construiască un soclu pentru impunătoarea statuie (el însuşi), ori chiar să-şi comande una şi s-o amplaseze în curtea casei, precum clasicul în viaţă Paul Everac, iată că acesta se minimizează şi se ridiculizează singur.

După ce râdem şi râdem, simţindu-ne la distanţă şi în alt plan decât cel al eroului cu ghilimele, realizăm că de fapt îi împărtăşim condiţia. Pe pielea lui, vedem ce ni s-a întâmplat sau ni se va întâmpla şi nouă. Procesul de îmbătrânire şi de uzură prin care trece nu ocoleşte pe nimeni. Instinctele de adult şi poftele copilăreşti expuse editorial, dar reprimate medical, sunt şi ale noastre. La sex, la mâncare, la glor