Noile generaţii fac mari eforturi să vorbească graiul părinţilor. Copiii imigranţilor întâmpină greutăţi cu limba română pentru că o vorbesc doar în familie. În Italia, deseori, expresii uzuale din limba italiană traduse devin un lexic uzual pentru noua generaţie.
În afară de diferitele etape de integrare, copiii românilor din Italia, aflaţi la a doua generaţie de imigranţi, se confruntă şi cu problema menţinerii limbii române.
Expresiile din italiană sunt traduse cu echivalente din limba română şi pot deveni un limbaj de sine stătător.
Care e prenumele?
„Mă chem Lorena“, ne-a spus o fetiţă de şase ani care învaţă la o şcoală din Ladispoli (orăşel la 80 de kilometri de Roma). Aflată de patru ani în Italia, fetiţa reuşeşte cu greu să facă distincţia între prenume şi numele de familie.
Întrebările în italiană o ajută să înţeleagă ce i s-a cerut să răspundă. Sora ei, Miruna, are nouă ani şi vorbeşte româneşte cu uşurinţă.
Cu aceeaşi naturaleţe, ea ne spune că are costumul popular „de la cuginetta (n.r - verişoara) ei, din Maramureş“. Cu toate că şi părinţii se confruntă cu aceleaşi confuzii de limba română, ei observă problemele copiilor şi îi înscriu la cursurile de limbă şi civilizaţie românească organizate în şcolile italiene din iniţiativa Guvernului român.
„Mi-am adus băiatul la curs, ca să nu uite limba română şi nici de unde a plecat“, ne-a spus Ana Patache (29 de ani), din Mărgineni, judeţul Piatra Neamţ, mama unui băieţel de opt ani.
Profesorii români din Peninsulă au o misiune dublă. Aceea de a nu fi absorbiţi şi ei de tentaţiile limbii italiene, dar şi de a-şi stimula copiii să nu uite limbajul de bază.
„Copiii care aud acasă un amalgam între italiană şi română cu greu vor învăţa corect româneşte“, ne-a spus Angela Nicoară, profesoar