În plină avalanşă de bilanţuri festiviste, EVZ vă propune o ierarhie a evenimentelor triste din fotbalul românesc. În plin noian de topuri „cel mai“, „cea mai“, când lumea îşi numără bunii, realizările şi victoriile, se trec discret, sub preş, întâmplă rile nedorite. Fotbalul românesc şi-a trecut deja pe răboj vreo 3 gale şi alte 5-6 anchete care să-i depisteze pe eroii anului 2008. EVZ vă propune alăturat un altfel de top, al „e-răilor“. 2008 a fost un an agitat pentru fotbalul românesc, publicul larg primind cu dărnicie deziluzii, drame, ruşini, nedreptăţi, rezultate-şoc, jocuri murdare de culise cu încrengături nebănuite (inclusiv în lumea politicului) şi deraieri de la limitele bunului-simţ. Sursa: Octavian Cocoloş
O radiografie a celor mai urâte episoade ne-ar putea ajuta, în viitor, să le evităm. Pentru că fotbalul românesc n-a mai înregistrat niciun succes major, dar a ţinut primele pagini ale publicaţiilor internaţionale prin scandaluri legate de valize, brichete, transferuri scandaloase şi meciuri trucate.
1. Cazul „Valiza“
De departe, întâmplarea cu cel mai mare impact din 2008 este cazul „Valiza“. Scandalul este departe de a se fi terminat şi va infesta atmosfera din fotbalul românesc şi anul viitor. Totul a început pe 7 mai, când a fost programată ultima etapă a campionatului trecut. Meciul care urma să decidă campioana era derby-ul clujean dintre rivalele „U“ şi CFR. Steaua a încercat să lovească sub centură de la distanţă. La finalul partidei, mai mulţi apropiaţi de-ai lui Gigi Becali şi fotbalistul Gigel Coman (de la „U“ Cluj) au fost reţinuţi de procurorii DNA în restaurantul „Aroma“, din Cluj, având asupra lor o geantă cu 1,7 milioane de euro, bani care urmau să revină „studenţilor“ dacă ar fi reuşit măcar un egal în faţa „feroviarilor“. Rezultatul ar fi trimis titlul în Ghencea. Comisiile federale s-au grăbit să îngro