Consiliul Judeţean va edita o serie broşuri, pliante şi afişe, elaborate în şase limbi. Oficialităţile judeţene mizează pe turism, iar pentru promovare vor fi folosite fonduri europene.
Consiliul Judeţean Mureş a aprobat în ultima şedinţă din acest an proiectul „Promovarea judeţului Mureş” ce prevede realizarea de materiale de promovare a judeţului „de o calitate superioară”. Vor fi create 3.000 de DVD-uri de prezentare a judeţului, 9.000 de broşuri, 18.000 de pliante şi 3.000 de afişe. Materialele vor fi elaborate în şase limbi (română, maghiară, engleză, franceză, germană şi italiană). De altfel, turismul este prevăzut ca prioritate strategică în Programul de Dezvoltare a Judeţului pe perioada 2007-2013.
Sunt necesari peste o jumatate de milion de lei
„Elaborarea unui material de prezentare tip multimedia a judeţului, a unor pliante şi broşuri îmbunătăţite şi a unor afişe reprezentative pentru judeţ, care lipsesc până la momentul actual, este o nouă etapă în şirul acestor iniţiative (de suţinere a turismului, n.r.)”, a precizeazat Baţagă Valer, directorul executiv al Direcţiei Dezvoltare Regională din cadrul CJ Mureş. Proiectul a fost gândit urmare lansării Operaţiunii „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice” în cadrul axei prioritare 5 - „Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului” a Programului Operaţional Regional 2007-2013. Valoarea totală a proiectului, aşa cum rezultă din bugetul anexă la cererea de finanţare depusă la ADR Centru, este de 598.570 lei.