Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşte numărul mamelor adolescente

Publicat in Adevarul, duminică 28 decembrie 2008 ·

Lunar, cel puţin 10 dintre femeile care nasc la spitalul din Baia Mare sunt minore, potrivit statisticii. Majoritatea dintre tinerele mame pretind că nu cunosc identitatea tatălui.

Cele mai multe dintre mamele-adolescente declară că nu cunosc identitatea tatălui. Specialiştii spun însă că este doar o metodă de a-l apăra pe tată de răspunderea legală a unui act sexual cu o minoră. „Noi trebuie să anunţăm autorităţile în cazul unei naşteri cu mamă minoră, iar acestea au învăţat să nu declare tatăl. Acesta ar intra automat la corupere de minori, deci tinerele sunt de cele mai multe ori «educate» să declare tată necunoscut sau că au fost victima unui viol. Problema majoră este că majoritatea au şi alte probleme de sănătate, de exemplu boli venerice. Au chiar tuberculoză”, a declarat directorul medical al spitalului, Sabin Nemeş Bota.

Din cele 2.539 de naşteri înregistrate anul trecut, 129 au fost cu mame sub vârsta legală a majoratului. Nici anul acesta, situaţia nu s-a schimbat. Din cele 2.541 de naşteri, 131 de mame au sub 18 ani.

Minore traumatizate

Specialiştii spun că naşterea la o vârstă fragedă marchează mama în mod ireversibil. „Indiferent că este sau nu o sarcină dorită, ea suferă un adevărat şoc emoţional, în timpul celor 9 luni şi după naştere. Ar trebui să beneficieze de asistenţă psihologică, altfel ajung să-şi respingă copiii, sau chiar să îi abandoneze de frica reacţiei celor din jur şi a familiei”, declară psihopedagogul şcolar Cristina Ambruş.

„Există prevenţie!”

Reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică Maramureş şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că în şcoli se face prevenţie. „Se fac periodic campanii de contracepţie, iar în cadrul orelor de educaţie sanitară (materie opţională la majoritatea şcolilor), se discută despre contracepţie”, declară purtătorul de cuvânt al Autorităţii de Sănătate Publică M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 48 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 52 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone în atacul nocturn

Ziarul Financiar acum 21 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°