Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVENIMENTUL LUNII IUNIE / Spania, noua regină a Europei

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 28 decembrie 2008 ·

Eternă favorită la turneele finale, dar mereu dezamăgire, Villa şi compania au doborît ghinionul ce data de 44 ani şi au adus Spaniei un trofeu aşteptat de atîta timp.Euro 2008 a fost un Campionat European care nu va fi uitat prea repede.

Pe lîngă faptul că naţionala României a revenit printre granzi după opt ani de zile, am avut parte de clipe şi de momente de neuitat în Austria şi Elveţia. Începînd cu jocul spectaculos al portughezilor, continuînd cu dăruinţa elveţienilor şi a austriecilor, cu norocul uluitor al italienilor, turneul ratat al grecilor, speranţa adusă de ruşi, miracolul turcesc şi încheiînd cu "taurul" spaniolilor, Euro 2008 a adus cu el aproape o lună de spectacol total.

GRUPA A

1. Portugalia 6p

2. Turcia 6p

3. Cehia 3p

4. Elveţia 3p

Grupa A se anunţa una destul de echilibrată. Portugalia, finalista ultimului european, era cotată drept principala favorită la calificare, iar jocul prestat în primele două meciuri îi dădea dreptul să spere la cupă. Înainte de ultima etapă, Turcia şi Cehia se aflau la egalitate, 3 puncte şi golaveraj 2-2, iar în cazul în care remizau, echipa calificată mai departe se decidea la penalty-uri. Nu a fost cazul însă. Cehii au condus cu 2-0, dar s-au văzut egalaţi în minutul 87, iar Nihat dădea lovitura în ultimul minut şi aducea o calificare de vis în sferturi.

GRUPA B

1. Croaţia 9p

2. Germania 6p

3. Austria 1p

4. Polonia 1p

Croaţia şi Germania erau favorite la calificare, dar puţini credeau că nemţii pot pierde locul 1. "Rockerul" Slaven Bilic, antrenorul croaţilor, a crezut altceva. Elevii săi au reuşit un meci tactic extraordinar în faţa triplei campioane europene, iar golurile lui Srna şi Olic au asigurat o calificare fără emoţii înaintea meciului cu Polonia.Austria, cealaltă gazdă, nu a avutprea multe de spus

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 47 minute
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum o ora
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Un celebru propagandist al lui Putin, în moarte clinică. Ce a mărturisit soția sa, redactor șef al Russia Today

Adevarul acum 54 minute
Regizorul de film rus Tigran Keosayan, cunoscut ca un fidel propagandist al lui Putin, este în moarte clinică. Anunțul a fost făcut de soția sa, redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan.

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum o ora
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 2 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Trei producători de ciment, amendați cu 43,7 milioane de euro pentru că s-au înțeles asupra prețurilor. Chirițoiu: Prețurile au crescut față de țările vecine

HotNews acum 2 ore
Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România au fost amendate cu peste 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, a anunțat joi Consiliul Concurenței. Cei trei producăto

Mihai Tudose despre candidatura lui Crin Antonescu: am stabilit foarte clar să avem candidat comun

Mediafax acum o ora
Mihai Tudose, unul dintre liderii PSD, a confirmat joi că partidele din cadrul coaliţiei de guvernare vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Tudose a mai spus că nu sunt disensiuni în PSD pe această temă. Candidatul va fi aprobat înt

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°