Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ninsoarea i-a scos pe ieşeni la schi

Publicat in Adevarul, duminică 28 decembrie 2008 ·

Pârtia de schi va fi deschisă puţin timp în sezonul rece din cauza lipsei tunurilor de zăpadă. Începând de vineri, ieşenii amatori de schi pot să practice acest sport pe pârtia pentru începători din Sărărie. După ninsoarea care a căzut de Crăciun, vremea frumoasă i-a scos ieri pe pasionaţii sporturilor de iarnă la schiat sau la sanie. „Datorită zilelor de vacanţă, pârtia de schi este frecventată de multă lume”, a declarat Ioan Baciu, administratorul bazei de agrement din Sărărie. Coadă la schiuri Principalul avantaj al pârtiei din Iaşi îl constituie tarifele, mult mai mici faţă de preţurile practicate la munte. „Tarifele de la Iaşi sunt mult mai mici faţă de staţiuni ca Vatra Dornei şi Poiana Braşov, pentru că pârtiile de acolo sunt întreţinute permanent cu tunuri de zăpadă. Chiar şi aşa, în condiţiile unei ninsori abundente, pârtia din Iaşi este la fel de bună ca una de la munte”, a explicat Mihai Halungă, manager auto. Din cauza aglomeraţiei, personalul pârtiei nu poate face faţă cererilor pentru închirieri de schiuri. „Am venit cu prietenii la schiat, dar a trebuit să aşteptăm destul de mult până am reuşit să facem rost de nişte schiuri”, a spus Mircea L., student. Un alt neajuns resimţit din plin de cei care doresc să înveţe să schieze este absenţa unui instructor. „Nu este nimeni dispus să vină pentru un post sezonier”, a explicat un angajat al bazei de agrement. Ieşenii care vor să se dea cu sania pe pârtia din Sărărie trebuie să şi-o aducă de acasă, pentru că la baza de agrement se închiriază numai schiuri. Chiar dacă derdeluşul este amenajat la poalele pârtiei de schi, majoritatea oamenilor se dau pe pârtia din vârful dealului, delimitată de un şanţ şi de copaci. „Vin aici pentru că nu am unde să îmi duc copiii în altă parte. În tinereţe, mă duceam pe Galata sau Cetăţuia. Ar trebui amenajată şi pârtia de sanie, pentru că nu avem unde să-i ducem pe cei mici”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum o ora
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 3 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum 36 minute
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Avertisment fără precedent al Comisiei Europene la adresa României

Mediafax acum 43 minute
Un nou raport publicat de Comisia Europeană avertizează România cu privire la măsurile insuficiente de a reduce deficitul bugetar, anunţă Ziarul Financiar. Experţii Comisiei Europene consideră că România va încheia acest an cu un deficit de aproape

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°