După ce Consiliul de Securitate al ONU şi principalele puteri europene au cerut încetarea imediată a ostilităţilor din Fâşia Gaza, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie au luat apărarea Israelului, aruncând vina pentru escaladarea conflictului asupra organizaţiei Hamas. Sursa: AP
După ce iniţiativele timide de pace în Orientul Mijlociu ale preşedintelui american George W. Bush au fost deturnate de raidurile aeriene ale aviaţiei israeliene, Casa Albă a aruncat anatema asupra Hamas, acuzând organizaţia care controlează Fâşia Gaza că este singura responsabilă pentru reacţia Israelului.
Marea Britanie a luat o poziţie diplomatică similară, cerând “militanţilor islamişti” să înceteze lansarea rachetelor în teritoriul statului Israel.
Declaraţiile oficialilor de la Washington şi Londra sunt în totală contradicţie cu reacţiile liderilor europeni, în condiţiile în care Uniunea Europeană a cerut încetarea imediată a ostilităţilor, iar preşedintele francez Nicolas Sarkozy a acuzat voalat Israelul, vorbind de “utilizarea forţei disproporţionate”.
“Atacurile cu rachete ale Hamas trebuie să înceteze dacă vrem stoparea violenţelor”
Gordon Johndroe, purtător de cuvânt al Casei Albe
“Fac un apel către militanţii din Gaza să înceteze atacurile asupra Israelului, a cărui reacţie este de înţeles”
Gordon Brown, prim-ministru al Marii Britanii
“Statele Unite condamnă ferm atacurile repetate cu rachete împotriva Israelului şi consideră organizaţia Hamas responsabilă pentru proliferarea violenţelor în Gaza”
Condoleezza Rice, secretar de stat al SUA