Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se cere demisia lui Mijatovici

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 29 decembrie 2008 ·

Directorul sportiv al campioanei Spaniei e acuzat de faptul că a transferat doi jucători fără să ştie că doar unul dintre ei poate juca în Liga Campionilor

Cine crede că lipsa de profesionalism s-a născut şi trăieşte doar în România are acum motive serioase de gîndire. Dacă şi la Real Madrid, brandul numărul unu în fotbalul mondial, se întîmplă astfel de lucruri, ce pretenţii să avem de la alţii?

Foarte pe scurt, istoria e asta: în plină criză sportivă şi de rezultate, campioana Spaniei a transferat deja, deşi mercato va începe oficial pe 1 ianuarie, doi jucători: Huntelaar şi Lasanna Diarra. Ambii jucători urmează să ocupe posturi-cheie în echipă, vîrf de atac şi mijlocaş închizător, rămase vacante după accidentările lui Van Nistelrooy şi Mahamadou Diarra, care vor lipsi tot sezonul.

Ridicolul începe după ce transferurile au fost oficializate, iar banii, 40 de milioane în total, plecaţi spre conturile lui Ajax şi Portsmouth. Bomba a fost detonată, cum altfel?, de presă. Mai exact de "Marca", unde s-a descoperit că regulamentul UEFA interzice înscrierea în Liga Campionilor a mai mult de un fotbalist care a jucat în Cupa UEFA în acest sezon.

Huntelaar sau Diarra? E întrebarea ce-i preocupă acum pe madrileni. Înainte însă trebuie găsit vinovatul pentru această superficialitate. :o Iar acesta pare a fi Predrag Mijatovici, ce trebuia, prin funcţia pe care o deţine, să ştie regulamentele. Sprijinit deocamdată de preşedintele Calderon, care va încerca, într-un pur stil românesc, să intervină pe lîngă Michel Platini ca să se schimbe regulamentele, Mijatovici nu pare a mai avea viitor la Real.

Se schimbă strategia

Situaţia creată îi obligă pe cei de la Real să se reorienteze în mercato, madrilenii aflîndu-se în căutarea unui jucător de bandă. Numele vehiculate pînă acum, Di Maria, Lavezzi, Krasici sau Y

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 29 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 9 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 3 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°