Instanţa supremă a dezbătut, luni, contestaţia craioveanului Marin Cioroianu faţă de decizia Curţii de Apel Târgu-Mureş, care în 23 decembrie i-a prelungit mandatul de arestare cu 30 de zile. Biroul Interpol urmează să îl extrădeze pe Marin Cioroianu în Franţa, pentru a fi judecat în legătură cu asasinarea lui Brahim Deby, fiul preşedintelui Republicii Ciad. Curtea de Apel Târgu-Mureş a prelungit, la cererea procurorilor, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Marin Cioroianu, cu 30 de zile, respectiv până la data de 21 ianuarie 2009. În 17 decembrie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca Marin Cioroianu să fie extrădat autorităţilor franceze, care încearcă să elucideze împrejurările în care fiul preşedintelui Republicii Ciad a fost ucis, Totodată, instanţa a dispus ca, în cazul în care acesta va fi condamnat la închisoare, să îşi ispăşească pedeapsa în România.