Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indemnizaţiile pentru mame, posibil plafonate

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 decembrie 2008 ·

Guvernul va decide astăzi forma finală de limitare a indemnizaţiilor date mamelor în primii doi ani de creştere a copiilor, una dintre variante fiind acordarea banilor prin repartizarea pe grupe, în funcţie de veniturile obţinute de mame, a declarat ministrul muncii. Spre deosebire de varianta propusă de guvernul Tăriceanu, care nu impunea un plafon maxim pentru astfel de indemnizaţii, noua formulă ar putea limita suma de bani primită pentru creşterea copilului la trei salarii medii pe economie. În octombrie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.795 de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). „Mâine (sâmbătă - n.r.) vor avea loc nişte discuţii pregătitoare, pentru ca luni să punem în faţa guvernului mai multe variante şi să decidem în funcţie de bugetul care va fi alocat“, a declarat vineri noul ministru al muncii, Marian Sârbu. El a precizat că aceste indemnizaţii ar putea fi limitate în funcţie de bugetul alocat Ministerului Muncii în noul proiect de guvernare. Altă variantă ar viza acordarea indemnizaţiei de 85% din veniturile obţinute de mamă în ultimul an înaintea naşterii, prin repartizarea pe grupe, în funcţie de câştigurile obţinute. Tot azi, guvernul va decide şi dacă punctul de pensie va fi majorat la 45% din salariul mediu brut pe economie, precum şi asupra introducerii salariului minim brut pe economie de 600 de lei, începând cu 1 ianuarie 2009. „Nu am primit nici un semn până în prezent legat de suma care va fi acordată, dar deciziile trebuie luate în aşa fel încât nici populaţia să nu fie afectată, în condiţiile unei perioade de criză“, a mai spus Sârbu. Ministrul muncii declara săptămâna trecută că nu sunt prevăzute termene în ceea ce priveşte majorările, subliniind că „ar fi o ipocrizie“ să anunţe înainte de adoptarea noului buget că „de la 1 ianuarie mamele pot beneficia de majorarea la 85% din venituri a indemniz

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felix Baumgartner, partenerul Mihalei Rădulescu, a murit

HotNews acum 18 minute
Felix Baumgartner, parașutist austriac în vârstă de 56 de ani, a murit după o săritură în zona italiană Porto Sant`Elpidio, în apropiere de Fermo, transmite La Republicca. Publicația italiană scrie că i s-a făcut rău în timpul unui zbor cu parapanta

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

16°/23°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°