Eterna întrebare

Institutul Cultural Român a lansat, în faţa unui numeros public, albumul fotografului Dan Dinescu dedicat clădirilor bucureştene aristocratice "ale vechiului regim" monarhic. Despre această arhitectură, mai puţin despre carte (prefaţată de Andrei Pippidi) au vorbit istorici, filologi, critici de artă, arhitecţi. S-au emis păreri despre rolul bisericii, educaţie, fragilitatea legislativă, monumente publice, distrugerea prin desfigurare, individualism consumerist, agenţia de dezvoltare urbană ş.a.m.d. Concluzia, nespusă, dar subînţeleasă, este că tot ce mai constituie farmecul Capitalei - în primul rînd clădirile - cade pradă goanei după profit imobiliar. E vorba de lăcomia după cîştig maxim şi rapid atît a proprietarilor, foşti sau noi, cît mai ales a celor numiţi investitori, promotori sau, mai pe româneşte, dezvoltatori. În acest context, întrebarea pusă se referea la modalităţile de a temporiza, diminua ori opri pierderea clădirilor şi a zonelor istorice.

Ambianţa legislativă

Evident, întrebării puse repetat în ultimele aproape patru cincinale nu i se va găsi simplu şi repede răspunsul. Este posibil să fie un răspuns raportat la cel puţin două paliere, unul general şi altul de detaliu. E vorba mai întîi de palierul mentalităţilor, de filozofia de viaţă, de ceea ce s-ar putea numi "logica devălmaşă". S-a vorbit la lansare despre fragilitatea legalităţii, dar e de luat în calcul şi indisciplina legislativă. Fragilitatea poate privi calitatea discutabilă a legilor (chiar autorii au simţit recent, pe proprie piele, efectele defectelor mult discutatei Legi a votului uninominal). Indisciplina, la rîndu-i, se referă atît la instrumentele concrete de implementare a legislaţiei (absente în aproape întreaga producţie parlamentară), cît şi la disponibilitatea populaţiei de respectare a legilor (despre care se pot scrie biblioteci). Unul