Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficial, se schiază!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 29 decembrie 2008 ·

Primele zile de după Crăciun au umplut pârtiile de schi din întreaga ţară. Cea mai plină a fost fără doar şi poate staţiunea de la poalele Postăvarului, Poiana Braşov. Drumul de acces a fost blocat vineri de către miile de turişti veniţi cu maşina din toate colţurile ţării. Sâmbătă, toate parcările au fost pline, iar cei care au sosit mai devreme au ocupat marginea drumului. Rezultatele: blocaje rutiere din care nici echipajele Ambulanţei nu au mai putut să iasă. Poliţiştii au luat decizia de a restricţiona traficul rutier, aşa că la ieşirea din Braşov spre Poiană, dar şi pe drumul de acces dinspre Râşnov au fost instalate filtre. Turiştii au fost nevoiţi să-şi lase maşina în Braşov şi să urce în Poiană cu autobuzul.

Zăpadă din belşug

Pârtia Bradul era „pestriţă”: schiori, tineri cu placa de snowboard, copii cu săniuţa şi turişti în pantofi şi cizme cu toc veniţi doar să-şi clătească privirile. Cele mai noi echipamente de schi şi cele mai scumpe plăci defilau pe pârtie, după cum cele mai noi modele de maşini făceau trendul pe carosabil. „Zăpada e bătătorită şi numai bună de schi. Am văzut că au pus tunurile de zăpadă pe Bradul, însă pe Postăvarul, cum cobori pe Drumul Roşu, există porţiuni cu pietre în care-ţi distrugi schiurile”, ne-a spus Magda Dinu, din Bucureşti, după o tură prin Postăvaru. Un echipament de schi complet costă 45 de lei pentru o zi, iar separat: 10 lei beţele, 15 lei clăparii şi 30 de lei o pereche de schiuri. „Noi am venit cu echipamentul propriu, pentru că ne dăm destul de des. Cum avem timp, cum dăm o fugă pe pârtie”, ne spune şi Marcel Popa, sosit cu familia din Bucureşti.

Vedete în clăpari

Deşi sportivii şi-au pus schiurile şi plăcile pe zăpadă încă de miercuri, sezonul de schi s-a deschis oficial sâmbătă. La baza pârtiei Bradul a fost instalată o scenă, pe care s-au perindat Direcţia 5, Cristina Rus şi Romania

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°