COMUNICAT DE PRESĂ de la Ministerul Afacerilor Externe
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut la 29 decembrie 2008 o întâlnire, la sediul MAE, cu ambasadorul Republicii Moldova, Lidia Guţu.
În cadrul întâlnirii, ambasadorul Lidia Guţu a prezentat un mesaj de felicitare din partea ministrului afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Andrei Stratan, adresat ministrului român cu ocazia numirii sale în funcţie.
Ministrul român a mulţumit pentru mesaj, subliniind că a avut, deja, o convorbire telefonică cu ministrul Andrei Stratan.
Atât în cadrul discuţiei telefonice cât şi în cadrul întâlnirii de la MAE, ambele părţi au exprimat dorinţa de a continua colaborarea deschisă, pragmatică, dintre cele două state, pentru dezvoltarea şi adâncirea relaţiilor bilaterale, precum şi pentru sprijinirea apropierii Republicii Moldova de UE.
Totodată, a fost evidenţiată dezvoltarea accelerată a relaţiilor economice dintre cele două state. România a devenit, în cursul anului 2008, primul partener comercial al Republicii Moldova, în ceea ce priveşte destinaţia exporturilor, iar schimburile comerciale bilaterale au depăşit valoarea de un milion de dolari.
Ministrul Cristian Diaconescu şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni, cât mai curând posibil, cu ministrul Andrei Stratan.
Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
COMUNICAT DE PRESĂ de la Ministerul Afacerilor Externe
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, a avut la 29 decembrie 2008 o întâlnire, la sediul MAE, cu ambasadorul Republicii Moldova, Lidia Guţu.
În cadr