Când sunt întrebat ce cărţi formatoare aş recomanda copiilor şi adolescenţilor, pe lângă marii moralişti de la Marc Aureliu, Epictet şi Seneca, la Pascal, Montaigne şi Chamfort, pe lângă Pateric şi Filocalia, pun întotdeauna cărţile minunate ale lui Simion Florea Marian şi Tudor Pamfile. Sursa: Sorin Antonescu

Poveştile lumii de demult, nunta şi înmormântarea la români, legendele eponime şi etiologice, mitologia populară, etnopsihologia, ornitologia simbolică, tradiţiile româneşti care amestecă într-un chip aiuritor, aproape hipnotic, păgânismul cu creştinismul şi superstiţiile cu dogma ortodoxiei, - toate astea mi-au fermecat anii de formare. Câte învăţături de viaţă, natură, umanitate, istorie şi etică, pe scurt: câtă înţelepciune se poate extrage din simbolismul animalier sau mineral, din obiceiurile străvechi de naştere şi moarte, din proverbe, zicători, ghicitori, eresuri.

Astfel încât mă bucur că am prilejul să vă ofer acum, între Crăciun şi Anul Nou, o lectură de linişte sărbătorească: „Mica enciclopedie de tradiţii româneşti“, alcătuită de Ion Ghinoiu la Editura Agora (ediţie îngrijită de Valeria Filimon).

Aţi ştiut că, în Dobrogea, pentru pomana morţilor există termenul „abur“? Adică aşa cum iese sufletul din om, iese şi aburul din fierberea celor supuse extincţiei.

Ştiţi că în ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, nu trebuie dat nimic pe datorie, pentru a evita certurile ulterioare?

Când amuţeşte cucul, la 24 iunie, cică s-a înecat cu un bob de orz, după care şase luni rămâne transformat în uliu.

Baba-Oarba nu-i chiar un joc nevinovat, de vreme ce dumneaei vine din lumea de dincolo pentru a fura câte un copil din lumea cea vie (de-aia trebuie să ne-ascundem cât mai bine)!

Călinul roşu din păduri nu-i altceva decât o picătură din sângele lui Tata Noe, care s-a rănit la un