Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetiţa celei mai vârstnice mame din Braşov a învăţat să meargă

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 29 decembrie 2008 ·

Maria Anastasia a împlinit ieri fix un an, patru luni şi două săptămâni de când a văzut lumina zilei. Maria Banu, a doua mamă ca record de vârstă din România - după Adriana Iliescu, este bucuroasă că fetiţa este veselă şi sănătoasă. „Nu a avut nici măcar o răceală”, ne spune ea, în timp ce-şi pregătea fetiţa de „interviu”. Fetiţa a primit un brăduţ de la naşii ei şi a ajutat-o pe Maria să-l împodobească.

Vorbeşte la telefon

Maria este un copil precoce. De la 5 luni ea învăţat să spună „mama”, iar acum deja vorbeşte la telefon. În limba ei, bineînţeles. „M-a văzut când vorbeam la telefon şi acum mă imită. Îi dau mobilul şi zice: «Alo, alo?»”, ne spune Maria Banu. Fetiţa gângureşte a aprobare, semn că mama ei nu o laudă pe degeaba şi ne face o demonstraţie. Apucă cu mânuţele telefonul mamei, îl duce la ureche şi începe să gângurească şi să apese pe butoane. Nici cu mersul nu a fost greu. A învăţat cum stă treaba cu poziţia bipedă încă de la un an, iar acum, la un an şi patru luni, deja ştie să alerge. O face atât de bine, încât mama ei trebuie să zburde după ea prin casă, în eventualitatea în care copila face „buf” şi se loveşte.

Îi plac cărţile

Curiozitatea demnă de o pisică a lovit-o şi pe Maria, aşa că nu există obiect care să scape de la control. Cel mai mult îi plac cărţile. „La un an, când naşii i-au tăiat moţul, ea a pus prima dată mâna pe o carte. Îi plac foarte mult revistele şi cărţile, însă nu prea-i dau să se joace, că mi le rupe”, ne spune mămica de 57 de ani. Intuind că dacă ai carte - ai parte, fetiţa nu a mai stat pe gânduri şi ne-a luat agenda din mână. După ce a văzut anterior la ce e bun şi pixul, ne-a luat şi ustensila de scris şi a început să imite procedeul de scriere. Tot din curiozitate, a învăţat să folosească şi telecomanda. „Ştie că butonul acela verde porneşte televizorul. Se pune în scăunel şi se uită

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali jubilează după decizia CCR: „Trebuie să știe toată lumea averea mea și banii mei din cont?”

HotNews acum 2 ore
Deputatul neafiliat George Becali s-a arătat joi seară de acord cu decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind publicarea declarațiilor de avere și de interese, afirmând că aceasta reprezintă „o revenire la normalitate”. „Trebuie să știe

Tânăr amendat şi încătuşat, în urma unui conflict cu concubina sa, la Timişoara

News.ro acum 3 ore
Un tânăr a fost amendat pentru trei infracţiuni, cu suma totală de 2.000 de lei, după ce a început un scandal cu concubina sa, în Timişoara. Bărbatul a fost încătuşat şi ridicat de poliţişti. ”Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost

Gigi Becali a anunțat transferul lui Denis Alibec la FCSB

Ziua Constanta acum 4 ore
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a anunțat că s-a înțeles cu atacantul Denis Alibec (34 de ani), pentru un transfer la FCSB. Om de bază la Farul Constanța și în sezonul trecut, când a fost golgeterul echipei de pe litoral, cu 10 goluri, dar având și

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 8 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Franța interzice fumatul pe plaje, în parcuri și în apropierea școlilor

HotNews acum 5 ore
Guvernul francez a anunțat joi că interzice începând de la 1 iulie fumatul în locurile publice în aer liber unde pot fi prezenți copii, cum ar fi plajele, parcurile, zonele din jurul școlilor, adăposturile stațiilor de autobuz și instalațiile sporti

UPDATE - O curte de apel restabileşte temporar tarifele lui Trump, după ce acestea fuseseră declarate neconstituţionale cu o zi înainte

News.ro acum 3 ore
O curte federală de apel a restabilit joi temporar cele mai drastice tarife impuse de Donald Trump, la o zi după ce un tribunal comercial a decis că preşedintele şi-a depăşit autoritatea atunci când a impus taxele vamale şi a ordonat blocarea imedia

Israelul a acceptat noua propunere de armistițiu în Gaza. Reacția Hamas

Libertatea acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor aflați în mâinile mișcării islamiste palestiniene Hamas că Guvernul său a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de emisarul special al preşedintelui america

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 8 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 30 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 5 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Valentin Stan, Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii, iar jurnalistul Ion Cristoiu analizează conferințele

SIE demontează acuzațiile AUR: Șeful serviciului francez de informații externe nu a vizitat România înainte de alegeri

Adevarul acum 8 ore
Serviciul de Informații Externe a reacționat la acuzațiile AUR, care a solicitat, pe 23 mai, să se verifice de către comisiile de control ale SRI şi SIE motivul vizitei şefului serviciilor externe din Franţa în România. SIE a precizat că Nicolas Ler

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/22°
dum.

14°/26°
lun.

18°/27°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/21°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/24°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°