Urările politicienilor făcute românilor pe blog au fost în spiritul Crăciunului şi a promisiunilor electorale. Călduroase, tandre, mămoase, intime…
Adăpostit la pieptul vedetelor politice te simţeai protejat ca în fragedă pruncie, departe de orice suferinţă. Vă daţi seama prin ce treceau bărbaţii naţiunii ghemuiţi la pieptul dnei Elena Udrea sau lipiţi de dna Roberta Anastase. Sau năduşelile mondenelor tv mângâiate fiind de ministrul Ferrari. Dar n-a ţinut mult.
Imediat după Crăciun, Preşedintele şi Guvernul au dat semne că e lată. Conform logicii marinăreşti, nici iarna asta nu e cum se anunţa. Urările electorale şi cele de pe blog vor fi urmate, pare-se, de potop. Pe blogurile politicienilor care au confundat sau nu Crăciunul cu Învierea descoperi o altă Românie. Urările nu conţineau chiar peisaje bucolice, flăcăi, fete, costume populare, fâneţele de rigoare, transhumanţă, ciobănaşi de album, forme de relief, mare albastră. Erau însă
pe-aproape. Urările provocau astfel imagini. Politicienii purtau în suflet pozele frumoase despre ţară şi populaţia care i-a votat, iar din preaplinul lor întorceau electoratului afecţiuni pe măsură. Dl Tăriceanu avea o chestie super pe blog: "… să ne împăcăm cu noi înşine". Creştineasca urare a produs seisme în sânul electoratului. În loc să chiuie de sărbători, hohotea ca la Sclava Isaura. Era sedus de intimitatea că în sufletul politicianului se petreceau sfâşieri cutremurătoare. În adâncimile lor se produceau Niagare de împăcări cu lacrimi. Se armoniza simplul cetăţean cu omul de partid şi de stat. Mila omului Pogea se împletea cu icberg-ul ministrului de Finanţe. Care este. Împăcările dureroase păreau ca durerile de măsele. Asemenea promisiunilor electorale, urăririle de Crăciun au fost ca un balsam.
Hemigway mărturisea că dificultatea scrierii unei povestiri constă în primele rânduri. S
