Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără „prietenii“ bucureştene

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 decembrie 2008 ·

Din punct de vedere sportiv, dar, mai ales, fotbalistic, sfârşitul lui 2008 pare să fie cel mai interesant final de an din istorie. Avem un scandal cu ecouri mondiale şi este foarte posibil să nu fie pedepsit nimeni.

Direcţia Naţională Anticorupţie a prezentat probe prin care Luciano Moggi, „creierul negru“ al Calciopoliului (scandalul de corupţie din Italia care a dus la retrogradarea formaţiei Juventus şi la reformarea fotbalului din „Cizmă“), pare un începător în ale blaturilor. Diferenţa între justiţia din Peninsulă şi cea din ţară este imensă, dar, din moment ce scandalul s-a propagat pe întregul mapamond, avem speranţe că „oierul“ din Ghencea nu o să mai scape.

Din această situaţie nu puteam să lipsim şi noi. Mai exact, într-una din convorbirile telefonice este surprinsă o tentativă de blat cerută de „Jiji“, dar refuzată de Mititelu. Becali voia ca Universitatea să lase capul jos în disputa din primăvară, pentru ca oştenii lui să câştige titlul. Doar o minte bolnavă precum a megalomanului din Ghencea putea pretinde aşa ceva, iar refuzul patronului alb-albaştrilor a fost perfect normal. Numai că Mititelu a greşit în momentul în care a spus că îşi doreşte ca Steaua să ia titlul şi că a făcut şi el „lobby“ pentru ultima etapă.

Din cauza acestei declaraţii, suporterii Ştiinţei s-au împărţit în două, unii ţinând partea patronului, iar alţii - acuzându-l că vrea binele Stelei şi al celui care o conduce.

Părerile şi reacţiile au fost diverse, dar este clar că şi, dacă ar fi fost vreun aranjament în mod cert, acesta nu s-ar fi făcut prin telefon. Nimic nu ne mai poate mira în România, dar nu putem să fim atât de naivi şi să credem că blaturile se fac prin telefon, ştiind că acesta este ascultat.

De asemenea, nu trebuie să-l considerăm pe Mititelu eroul patriei pentru că nu a vrut să vândă meciul steliştilor. A fost un gest normal, pentru o ech

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 38 minute
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum o ora
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum o ora
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

Zelenski cere Occidentului să forțeze Rusia să facă pace: "Aruncă în fiecare lună aproximativ 3.200 de bombe aeriene asupra Ucrainei"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii occidentali să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a face pace folosind „toate mijloacele” necesare. În cadrul vizitei din Spania, liderul ucrainean a declarat că este nevoie de „o

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum o ora
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Mediafax acum o ora
Poliţia Română şi Parchetul General coordonează, marţi dimineaţa, o operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Au fost peste 150 de percheziţii domiciliare.

De la 1 septembrie se va modifica plafonul peste care se impozitează pensiile. Marcel Ciolacu: „Nivelul de trai s-a scumpit“

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care acum este de 2.000 de lei.

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 28 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta pomenirea sfântului sfinţitulul mucenic Eutihie, episcopul cel din Melitina. Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita (Niceta) Mărturisitorul, episcopul Calcedonului (sec. IX).

BANCUL ZILEI | Regele și țăranul

Gandul acum 34 minute
O nouă zi plină de provocări și de griji, însă Gândul vă face să zâmbiți mereu cu un banc sau o glumă bună. Regele, plimbându-se călare prin împărăţie, întâlneşte un ţăran, care semăna perfect cu el. – Spune, omule, mama ta a lucrat cumva la palat?

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

17°
mar.

14°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°