Nea Mărin ne-a făcut de trei ori să ne ducem la Băileşti. Prima oară să-i cunoaştem rudele, a doua oară să-i inaugurăm casa şi a treia oară, să-l comemorăm.
A trecut un sfert de veac de când Amza Pellea a fost “răstignit sub stele”. A rămas nea Mărin, să-l veşnicească pe pământ. Ziua de 12 decembrie 2008 a fost pentru Băileşteni un fel de Crăciun sărbătorit simultan cu Învierea.
VORBA ROMĂNEASCĂ. Tot oraşul a primit lumină de la sutele de mii de beculeţe şi de la sutele de lumânări aprinse în memoria lui Amza Pellea. De la troiţa din parcul central (singurul, de altfel) s-a pornit în şir oltenesc, cu lumânări, spre casa lui nea Mărin. Aici, un brad împodobit cu mere şi covrigi (aşa cum îi plăcea lui Amza) îi întâmpina pe băileştenii veniţi la pomenire. Slujba a fost ţinută de trei preoţi, s-a împărţit colivă, fasole bătută, prăjituri de post şi, bineînţeles, zaibăr.
Totul s-a desfăşurat în spiritul omului Amza, aşa cum îl evocă Oana Pellea: “Tata era un creştin adevărat prin faptă. El aşa trăia. În cuvântul Domnului. Trăia iubind aproapele ca pe sine. Trăia generos şi împărţind iubire. Toată viaţa lui a împărţit la toată lumea lumină şi bunătate”. Băileşteni de toate vârstele (bătrâni, tineri şi mulţi copii) au primit lumină şi, o dată cu ea, l-au reprimit în suflet pe nea Mărin.
La plecare, primarul ne-a dat de pomană câte o damigeană cu zaibăr. Şi acum, că tot veni vorba, zaibărul este singura băutură care a devenit legendară datorită unui personaj de scheci: nea Mărin. Vă mai amintiţi?: “... Şi cum vorbeam io cu Sucă, unu’ care se suisă la Piatra-Olt îmi băgă cotu-n damijană. Mă, frate-miu, ş-avea un palton frumos, o culoare aşa deschisă... Să prinsă zaibăru’ de ia, minune mare! Îi făcu mâneca neagră, ce mai! Începu un scandal!... Ce mă fac io, zâcea ăla cu paltonu’ ăl nou... ce vin ie ăsta?... Iasă la cu
