Într-un an cu evenimente majore, România a participat la câteva momente absolut memorabile, care vor rămâne în istoria sportului de la noi.
Anul care se încheie miercuri a fost unul plin de trăiri intense pentru sportul din România. Jocurile Olimpice de la Beijing, Campionatul European de Fotbal, Liga Campionilor şi Liga I la fotbal au lăsat în urmă momente memorabile. Unele dintre ele au influenţat, iar altele vor influenţa în continuare cursul evenimentelor. Cu toate vor rămâne însă ca repere în istoria sportului nostru.
„Bătrâna“ şi marea performanţă
La 38 de ani împliniţi, Constantina Diţă a uimit întreg mapamondul câştigând proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Victoria atletei din România a fost cu atât mai răsună- toare cu cât aceasta a câştigat cursa cu un avans uriaş faţă de celelalte competitoare, devenind cea mai vârstnică învingătoare din istoria olimpică a acestei probe. Performanţa româncei a avut un asemenea ecou încât celebrul ciclist Lance Armstrong a anunţat că a luat-o drept exemplu în momentul în care a hotărât să revină şi să concureze din nou, în Turul Franţei, la cei 37 de ani ai săi. Pentru rezultatul său absolut excepţional, Constantina Diţă a fost desemnată sportiva anului 2008 în ţara noastră şi în Balcani.
17 AUGUST. Ziua în care Constantina Diţă Tomescu a uluit lumea, câştigând maratonul în premieră pentru România, la 38 de ani, cu un avans colosal faţă de restul urmăritoarelor(Foto: Octavian Cocoloş)
Invazia românilor la Euro
Pentru prima dată în istoria participărilor la marile competiţii, naţionala de fotbal a României a avut o galerie pe măsură la Campionatul European din Elveţia şi Austria. Mutu şi compania au avut peste 10.000 de suporteri la fiecare meci de la Euro, lucru nemaiîntâlnit până acum! Românii au invadat oraşele Elveţiei şi