Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au căzut cu maşina pe calea ferată

Publicat in Adevarul, luni 29 decembrie 2008 · ·

Două tinere de 21 şi 23 de ani au murit ieri-dimineaţă şi alte patru persoane au ajuns la spital după ce maşina de teren în care se aflau a căzut în gol de pe un pod din Pre­deal direct Două tinere de 21 şi 23 de ani au murit ieri-dimineaţă şi alte patru persoane au ajuns la spital după ce maşina de teren în care se aflau a căzut în gol de pe un pod din Pre­deal direct peste calea ferată.

În autoturismul BMW X5 se aflau opt tineri, toţi din Galaţi. Se întorceau dintr-o discotecă unde petrecuseră toată noaptea. Maşina rula însă cu viteză excesivă, iar şoferul a pierdut controlul volanului în momentul în care a intrat pe un pod de la ieşirea din Predeal.

Maşina a zburat efectiv peste pasarelă şi s-a prăbuşit 10 metri în gol peste şinele de cale ferată. În urma impactului, două tinere care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului de teren au murit pe loc. Ceilalţi şase pasageri au scăpat cu viaţă după ce au fost aruncaţi afară prin geamurile maşinii.

Patru dintre ei au ajuns la spital. „Trei dintre răniţi au fost internaţi la Secţia de Neurochirurgie, iar unul nu a necesitat internarea“, ne-a declarat Laura Minea, medic la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov. Un taximetrist care a văzut incidentul şi a încercat să îi ajute pe tineri a derapat cu maşina şi a fost uşor rănit. 

Imediat după accident, şoferul care a reuşit să scape fără nicio zgârietură a fugit. Martorii spun că şoferul era în stare avansată de ebrietate şi că, la scurt timp după accident, a ieşit din autoturism şi a fugit. Poliţiştii l-au prins însă, câteva ore mai târziu, în timp ce şoferul se afla la Spitalul Judeţean Braşov pentru a se interesa de starea prietenilor săi.

Accidentul a paralizat traficul feroviar

În cădere, autoturismul a agăţat firele de înaltă tensiune ale liniei de contact.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacție de la Cotroceni după ce Donald Trump a anunțat noul ambasador al SUA la București

HotNews acum 2 ore
Consilierul prezidențial pentru parteneriate strategice, Ana Birchall, a catalogat numirea lui Darryl Nirenberg noul ambasador al SUA în România ca fiind o „veste excelentă”. „Veste excelentă pentru România și Parteneriatul Strategic cu Statele Unit

Ordinul pentru furtul tezaurului dacic din muzeul Drents „a venit din România” / Ce spun sursele citate de o investigație a postului RTL din Olanda

HotNews acum o ora
Ordinul pentru furtul coifului de la Cotofenesti din muzeul olandez Drents a venit din lumea interlopă românească, susține o investigație a postului RTL Nieuws. Clientul a dorit sp folosească valorosul coif de aur și brățările ca material de negocie

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2025. Urări de „la mulți ani” pentru cei dragi

HotNews acum 2 ore
Pe 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, o ocazie minunată și specială de a-i sărbători pe oamenii dragi de lângă tine și de le a reaminti cât de mult înseamnă pentru tine. Pentru sărbătoriții de Constantin și Elena, un simplu „la mul

Pierdere de 300 de milioane de lire sterline pentru un lanț de magazine cunoscut, în urma unui ATAC cibernetic / Reacție oficiali companie

Gandul acum 42 minute
Un lanț de magazine a suferit o pierdere de aproximativ 300 de milioane de lire sterline în urma unui atac cibernetic. Vorbim despre lanțul britanic de retail Marks & Spencer. Atacul cibernetic a avut loc în luna mai, oficialii lanțului britanic de

Alfred Simonis: George Simion continuă să joace rolul unei marionete manevrate de păpuşarii de la Kremlin/ Perioada profeţilor falşi, George Simion, Calin Georgescu, e pe cale să se încheie

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi al PSD Timiş, Alfred Simonis, spune că George Simion, candidatul AUR la Preşedinţia României, ”continuă să joace rolul unei marionete” manevrate de la Kremlin, dar că îşi dă seama că imaginea sa de salvator

Ministerul Dezvoltării - Extrase de carte funciară eliberate gratuit, digital, din 2 iunie

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 80.000 de prime înregistrări, cereri de extrase de carte funciară și de plan cadastral au fost eliberate gratuit, în România, din data de 7 aprilie, de când acest serviciu public este gratuit pentru proprietarii care cer în persoană aceste d

Indemnizaţii şi concedii medicale obţinute cu acte false. Şase persoane reţinute

BusinessMagazin acum o ora
Şase persoane au fost reţinute în urma celor 39 de percheziţii făcute marţi în mai multe judeţe din ţară, anunţă IGPR. Acestea sunt acuzate că au folosit acte false ca să obţină indemnizaţii de creştere a copilului sau concedii medicale plătite.

Tottenham vs Manchester United – Cine transmite la tv finala Europa League de miercuri

G4Media acum 2 ore
Tottenham Hotspur și Manchester United se luptă pentru câștigarea trofeului Europa League miercuri seara, de la ora 22:00, pe arena San Mames din Bilbao. Este o partidă care poate salva un sezon dezastruos atât pentru trupa lui Ange Postecoglou, cât

Putin a vizitat regiunea Kursk pentru prima dată de la alungarea forţelor ucrainene / A vizitat centrala nucleară Kursk-II

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat regiunea vestică Kursk pentru prima dată de când forţele ruse au alungat trupele ucrainene din zonă, luna trecută, informează Reuters, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5

Tatăl lui Vlad Pascu, prezent la termenul de la Curtea de Apel Constanța din dosarul accidentului de la 2 Mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Un termen are loc astăzi, 21 mai 2025, la Curtea de Apel Constanța, unde magistrații vor examina toate contestațiile depuse în dosarul tragediei din 2 Mai. La Palatul de Justiție a fost adus Vlad Pascu, tânărul acuzat de producerea accidentului în u

Vremea

București
acum

20°
mie.

10°/24°
joi

13°/27°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/24°
Iasi
acum

19°
mie.

9°/25°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

7°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

12°/23°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/14°